Am trecut calm pe lângă mașină și l-am privit scurt pe cel de la volan. Cu câteva minute în urmă îl văzusem și auzisem cum înjura o femeie aflată la volanul unei mașini care a intrat pe bandă făcând dreapta fix în fața lui. Nu ne mișcam cu mai mult de 10 km pe oră, era acel moment din zi în care toată lumea pleacă de la serviciu spre casă, așa că nervozitatea cred că de fapt avea o altă cauză.
Nu, nu i-a tăiat fața, cum se zice, dar a simțit probabil că i-a tăiat altceva, pentru că nu mi-am explicat de ce a urlat la femeia aia. Ce l-o fi supărat? Că ea nu a așteptat mai mult, că s-a băgat la limită? Și chiar dacă era așa, de ce a ținut să se manifeste ca un…?
Da, și eu am avut în viață momente când, de la volan, am ridicat un anume deget spre o anume mașină, la un anume moment. Și îmi pare rău.
Nu rezolvi nimic așa, mi-am dat eu seama. Ba, mai mult, ridici tensiunea celuilalt cu care te afli în conflict și totul riscă să ajungă acolo unde nu ar trebui.
Da. Știu, suntem nervoși, traficul e așa cum e, dar cumva trebuie să găsim ceva de făcut ca să nu ne enervăm. Eu ascult muzică, piese de teatru, podcasturi, cărți audio. Vorbesc la telefon, desigur hands free, deși nu recomand nici asta pentru că așa mi-am pierdut mașina într-un accident cu daună totală, fiind mai degrabă atentă la ce mi se spunea, decât la ce era pe șosea…
Se pare că unii învață în viață din ce greșeli fac ei, nu ceilalți, deși varianta ultimă ar fi ceva mai ieftină…
Mie îmi place să vorbesc despre ce fac eu într-un conflict, cum îl rezolv sau cum contribui eu la aplanarea lui. Însă mi-a trebuit ceva timp să ajung la concluzia înțeleaptă: ce face fiecare dintre noi este mai important decât ce face fiecare dintre ceilalți.
Să mă explic. Ca și pe străzi, și în trafic sau în viață, tentația de a da vina pe celălalt este cea mai mare. Nu ați văzut că de câte ori se întâmplă ceva în viețile prietenilor sau colegilor, „ceilalți” sunt de vină? „El e de vină că am divorțat”, „vecinul e de vină pentru mizeria de pe scară”, „ceilalți participanți la trafic sunt de vină pentru haosul de pe șosele”.
Oare e chiar așa?
Nu aud pe nimeni zicând eu am făcut asta, eu m-am încadrat greșit, eu am claxonat infinit, am dat flashuri. Nu. Ceilalți fac toate astea!
Multă vreme am crezut că așa este normal, să zici de alții, până când m-am prins că… mnope!, ceea ce trebuie să te preocupe este ce faci tu, nu altul.
Am văzut de curând rezultatele unui studiu pe această temă care surprinde atitudinile sociale privind riscul în trafic, realizat de Poliția Română, Cult Market Research și finanțat de Ursus care ajunge la principala concluzie că, în linie cu ce scriam mai sus, ceilalți sunt de vină.
Și aflu că există și un nume pentru comportamentul acesta: efectul Muhammad Ali. Întrebat fiind dacă nu a fost recrutat în armată pentru că în mod real nu a reușit la testul de inteligență sau pentru că intenționat a completat greșit testul spre a scăpa de serviciul militar, Muhammad Ali a raspuns: „Eu am afirmat doar ca sunt cel mai bun, nu cel mai inteligent”.
Faptul că ne vedem pe noi înșine mai onești decât alții, (nu mai inteligenți decât ei) se numește efectul Muhammad Ali.
„Aglomerația din trafic și comportamentul celorlalți sunt aspecte despre care șoferii chestionați spun că s-au înrăutățit, mai degrabă, în ultimii 4 ani” -scrie în studiu.
Am rămas deci fideli modelului „vedem paiul din ochiul altora, dar nu ne împiedică bârna dintr-al nostru”.
Alte concluzii pe scurt, în info de mai jos. Have fun!
