Friday, March 14, 2025

Într-un fel a fost și regina mea

Distribuie

A murit regina Elisabeta a Angliei. Scriu acest lucru aici, deși o lume întreagă îl știe, pentru ca  jurnalul/site-ul meu să îl țină minte și să rămână scris.

Nu sunt un exeget al Casei regale și nici nu mă pot erija într-un critic al monarhiei. Dar această regină care a avut cea mai lungă domnie din istoria regatului, a fost martora istoriei de zi cu zi a lumii în timpul celor 70 de ani petrecuți pe tron cu tot ce înseamnă ea.

Așa că nu e de mirare că o planetă întreagă deplânge dispariția ei.

Ultima figură demnă a istoriei dispare, rămânând în urmă-i politicieni mai mult sau mai puțin mediocri, în general oameni fără viziune și o lume în criză.

La discursul de încoronare în 1952 a spus ceea ce nu credeam că va spune o regină și anume că își va pune viața în „serviciul public”, că-și „va servi”, deci, supușii.

Și-a luat acest angajament puternic și asumat. Și asta a și făcut. A avut zeci de mii de întâlniri, a înțeles mai bine decât oricine ce se întâmplă în regatul său și în guvern, a influențat în mod discret și corect decizii politice, chiar dacă nu era în sarcina ei să facă asta.

A făcut față numeroaselor crize personale sau de stat și a zâmbit mereu cu un fin și inteligent simț al umorului.

(Povestea cineva odată că a stat alături de regină la unul dintre evenimentele publice la care ea asista și că a auzit-o râzând în hohote.)

„Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălța va fi smerit; și oricine se va smeri va fi înălțat.”– sunt cuvintele din Evanghelia după Matei care îmi vin în minte când mă gândesc la această regină care nu a fost a mea, dar din familia căreia a făcut parte Casa Regală a României, deci, poate că într-un fel, a și fost regina mea…

Și ador fotografia pe care o vedeți, este a lui Chris Levine, un artist britanic specializat în light art. Mă fascinează felul în care aceast regină închide ochii. Nu-i închide pentru poză, nu-i închide pentru artă, nu-i închide a moarte sau absență, ci îi închide doar în afară pentru a-i deschide înăuntru unde se pare că vede o altă lume.

Dumnezeu să o odihnească în pace și s-o înalțe într-o altă Împărăție, a Lui, acolo unde îi este locul, pentru că va fi regină și dincolo de viață, așa cum va fi și peste timpuri.

 

 

Cristina Stănciulescu
Cristina Stănciulescuhttps://cristinastanciulescu.ro
Mă interesează să scriu și să vorbesc pentru cei care au curiozitatea de a afla despre oameni frumoși sau care, datorită interviurilor sau articolelor de aici, vor primi inspirație sau doar voia bună.

Citeşte si

Din aceeași categorie

Îți mai recomand

Descoperă ceva nou