Asta e, nu am ce face, am ajuns dependentă de serialele Netflix, cu toate că sunt de acord cu vorba aia (nu mai știu cine a zis-o- cred că Charlotte Rampling în emisiunea lui Cătălin Ștefănescu) că „inflația de povești omoară Povestea”. Bună, mi-a plăcut…
Cu toate astea, sunt prinsă mai cu seamă de serialele policier cu tentă noir, cum îi stă bine unui intelectual eșuat pe canapea după doi ani de pandemie…
Din acest motiv, azi recomand „The sinner” cu Bill Pulman, „The Fall” cu Gillian Anderson și „Trapped” cu Olafur Darri Olafsson.
Ooookeeeeiiii…. Nu sunt capodopere (deși sunt premiate) dar te țin dacă ești genul și te anesteziază, dacă asta dorești.
„The sinner”
Primul sezon mult mai bun decât sezonul al doilea care este mult mai bun decât al treilea, dar merită văzut, pentru că Jessica Biel a luat un Emmy în 2018 pentru rolul din primul sezon, ea fiind și producătarea seriei. În România sunt 3 sezoane.
Ce mi-a plăcut: Că detectivul e la fel de „distrus” și cu și mai multe probleme decât criminalii pe care îi caută și care, de fapt, sunt, la rândul lor niște victime PTSD (Post Traumatic Stress Disorder).
Cu toate astea, și jocul lui Pullman și construcția fiecărui sezon împing lucrurile spre dezvăluiri care schimbă cu totul perspectiva poveștii, aducând un element de complexitate care merge cu mult mai departe decât crimele comise.
În fine, merită efortul și șansa la un serial de consum perfect pentru un weekend.
„The Fall”
L-am văzut, l-am plăcut, îl recomand. Stella Gibson, acest detectiv cu o sexualitate rece și o minte ascuțită (Gillian Anderson) investighează crimele din Belfast căutându-l pe cel care ucide femei tinere și educate din acest oraș, dându-și seama că are de-a face un criminal în serie. Detectivul (nu înțeleg de ce nu avem femininul „detectiva”!) pătrunde în mintea acestuia care, la rândul lui, ajunge să o urmărească pe Stella Gibson, jucându-se cu mintea ei.
De fapt, este un dans psihologic care te ține și te provoacă.
„Trapped”
Îmi plac serialele nordice. Sunt bine legate și aduc un aer rece și proaspăt printre filmele de gen.
De altfel în „Trapped” acțiunea se întâmplă într-o furtună de zăpadă care nu se mai termină, și care, culmea! mi-a plăcut pentru că mi-a adus aminte de iernile pe care le-am trăit și care păreau și ele interminabile.
Mă credeți că mi-e dor de vifor, viscol, zăpadă, frig și nămeți? Nu cred că vom mai avea așa ceva pe aici prin România prea curând… În fine, ați zice că am urmărit serialul pentru meteorologia lui, dar da, și asta contribuie la „greutatea” primului sezon, cel puțin.
Olafur Darri Olafsson joacă rolul unui detectiv corpolent, care pare greoi, dar nu e, și care dezleagă ițele unei crime oribile. Izolați de zăpadă într-un orășel din Islanda, detectivul și echipa lui mică (2 oameni) se văd obligați să rezolve ceea ce pare a fi imposibil chiar și după standardele șefilor poliției din Reykjavik.
Sezonul unu este foarte bun, apoi depinde de voi dacă vreți să mergeți mai departe.
