Mai întâi de toate, trebuie să recunoaștem că lumea nu mai vrea să îmbătrânească. „Industria” antiaging e din ce în ce mai performantă. Toate procedurile care au apărut au efecte sau au și efecte secundare?
Există două categorii de intervenții: unele, putine la numar, la care rezultatele sunt spectaculoase, măsurabile, autentificabile și vizibile pentru oricine și o mulțime de alte intervenții la care beneficiul e mai mult în mintea pacientului. De exemplu, se face reclamă la tot felul de lasere neablative, care sunt prezentate ca foarte sigure pentru că nu “ard” deloc pielea, îți faci tratamentul în pauza de prânz și apoi ești bun de mers la birou, ș a m d, dar nici mare lucru nu se cunoaște. Unii chiar au avut curiozitatea să facă un studiu în care au folosit fotografii înainte și după astfel de intervenții pe care le-au dat unui grup de observatori independenți care să spună care fotografie e făcută înainte de intervenție și care după. Rezultatul a fost cam același ca la aruncatul cu banul. Deci în asemenea proceduri se vinde doar impresia. Psihologic vorbind, probabil că e greu de acceptat că ai făcut o afacerea proastă, că a costat atât de mult și rezultatele sunt invizibile și atunci pacientul se minte cu bună știință spunând, „domne ceva, ceva se vede”, chiar se chinuie să caute în oglindă și probabil că până la urmă chiar vede ceva sau i se pare că vede… Deci la aceste proceduri nu e nimic măsurabil.
Dacă ar fi să mă refer acum la procedurile la care chiar se văd rezultate, aș zice: toxina botulinică bună mai ales pentru ridurile dinamice din partea superioară a feței, la care merge minunat, și o idee mai modest în partea inferioară a fetei. Filerul, pe care dacă știi cum, cât și unde să-l plasezi, rezultatul este spectaculos. Pentru că artiștii din străinătate (mă refer la medici) nu fac la cererea pacientului tot flaconul, să iasă buzele de rață, ci fac exact cât trebuie…
Deși și acolo sunt atâtea dezastre.
Sunt, da, dar artiștii adevărați ai meseriei reușesc să aducă pacientului, om rafinat care nu se vrea „rățoi”, asemenea intervenții, încât se vede că arată mai bine, dar nu se vede nici că e umflat, nici că e întins, nici că e cu buze groase, ci că arată doar bine și atât.
Și alta?
Laserele ablative, cele care “ard” pielea, sub care apare una complet tânără, nouă. Problema e că nu sunt complet lipsite de riscuri, pentru că ai de-a face totusi cu o arsură și nu ai un control absolut al modului în care se vindecă. Uneori poate să se vindece cu imperfecțiuni sau chiar pete, unele definitive.
La toxina botulinică și la filere avantajul este că nu acționeaza veșnic, deci dacă cineva a făcut o greșeală, efectul dispare și te duci la alt doctor și mai încerci.
Și pentru gât?
Dacă vă uitați și la vedetele mari, gâtul este cel care trădează, pentru că oricât de bine arată fața, gâtul e mai greu retușabil nechirurgical.
Și asta cu toxinele e altă poveste nemuritoare pentru că organismul e conceput să mențină toate constantele egale chiar si în condiții vitrege de viață. De aia poți să reziști și fără apă și fără mâncare, organismul elimină toxine, se descurcă el cu toate de capul lui, nu-i trebuie nimic.
De ce?
Pentru că mușchiul este foarte superficial și blocarea cu toxină botulinică este mai putin eficace. În plus, pielea din această zonă e mai subțire și suportă mai greu fotoagresiunea (agresiunea solara).
Ce e nou în materie de dermatologie în afară?
Au dezvoltat aparatele care fac diferite ablații superficiale, în general dezvoltarea cea mai mare e pe lasere, filerele și toxina sunt demult pe piata și sunt bine validate ca eficienta – e greu sa vii cu ceva nou pe partea de tratament farmacologic.
Ce înseamnă hidratarea pielii?
E o poveste. Când lumea zice „ah,mi s-a deshidratat pielea și o să fac riduri”, sau „am pielea uscată, deci voi face riduri”, reprezintă o falsă impresie. E ca la saună, dupa ce ai ieșit, trebuie să te cântărești imediat, altfel dacă te duci și bei apă, vei constata că nu ai slăbit deloc.
Păi nu topește grăsimile?
Nu. 90% te deshidratezi, pentru că transpiri. Și după ce ieși, trebuie să te cântărești imediat ca să ai impresia că ai slăbit! După ce te-ai convins de acest lucru, poți completa liniștit apa pe care ai pierdut-o prin transpirație.
Și atunci la ce ne folosește sauna?
Pentru că e plăcută, presupun.
Și nu pentru că scoate toxinele….
Și asta cu toxinele e altă poveste nemuritoare pentru că organismul e conceput să mențină toate constantele egale chiar și în condiții vitrege de viață. De aia poți să reziști și fără apă și fără mâncare, organismul elimină toxine, se descurcă el cu toate de capul lui, nu-i trebuie nimic. Iar hidratarea pielii și senzația de hidratare a pielii are legătură cu emolierea pielii. Dacă producem suficient de mult sebum, el menține apa în piele. Când pielea e uscată, ea nu e uscată pentru că nu bei destulă apă (e aiurea asta cu bea nu știu câți litri de apă, bei când ți-e sete! Până să apară spoturile astea, nu murea lumea de sete)
Deci nu trebuie să bem 2 litri de lichide pe zi?
Nu! Avem reflexe ancestrale de reglare: dacă ne e sete, bem, dacă nu, nu. Și organismul își ia apa fie din sucuri, fie din fructe, din ce are își ia, își acoperă nevoile. Deci, revin: dacă ai senzația de piele uscată, asta are legătură cu sărăcia stratului de grăsime de pe piele, nu cu câtă apă ai băut. Dacă stratul de sebum este mai sărăcios, are loc așa numitul fenomen de pierdere transcutanată de apă, dar e vorba despre pierderea de apă din straturile cele mai superficiale ale pielii. Organismul, per ansamblu, are suficientă apă, pentru că dacă nu ar fi așa, ai avea o senzatie de sete, de ai bea de oriunde, chiar si dintr-o baltă, asa cum beau refugiații, sau in catastrofe… Dacă ai o cremă care repara stratul de grăsime a pielii și are cu o textură agreabilă, așa încât să nu-ți fie scârbă s-o aplici pe piele, (pentru că cremele nu funcționează wireless), atunci ea va păstra și apa în piele, va menține „hidratarea” pielii. Când le povestesc despre asta studenților mei, le spun că este ca atunci când privești un măr de la bunica, bio, și unul de la hipermarket. Cel de la bunica după o vreme se încrețește, deși rămâne bun la gust, dar coaja se încrețește, fiindcă își pierde progresiv apa. Cel de la hipermarket are ceva “cerat” aplicat pe coajă care împiedică apa să iasă și de aceea rămâne frumos și neted mai mult timp.
Ce vreți să-mi spuneți este că rolul cremele este acela de a împiedica apa să iasă din piele?
Da.
Crema nu intră în piele odată cu vitaminele ei?
Ba da, crema intră în piele, dar nu ea hidratează pielea. Ea menține apa din piele. Efectul maxim al unei creme este de a menține apa care este deja în piele. De asta este și mai bine să o aplici după baie, pentru că menține hidratarea cu ocazia băii. Și de cele mai multe ori, cremele simple sunt foarte bune pentru că beneficul vine mai cu seamă din partea lor grasă, nu din faptul că are muguri de bambus sau nucă de cocos. Alea sunt tot artificii de marketing ca să o poți vinde mai scump si ca sa-ti încânte mirosul. De exemplu, vaselina albă pură, e ieftina si excelentă, neplăcerea vine din faptul că nu are o textură prea agreabilă. Vrei o textură mai agreabilă, alegi ceva mai scump.
Mă întreabă pacienții: cu ce cremă să mă dau? Și le răspund dacă nu vă deranjează nimic la ceea ce folosiți, rămâneți cu crema actuală, dacă, nu, schimbăm.
Sunt studii care au arătat ce fac pacienții cu rețetele de la doctori și de la dermatologi în mod special. Un studiul a avut loc în Danemarca cu pacienți care aveau boli frecvente (psoriazis, acnee, eczemă). Și pentru că au un sistem computerizat, se știe acolo când ai fost la doctor și când ți-ai luat rețeta din farmacie. Și i-au urmărit 30 de zile. Și au constatat că o treime din pacienți nici măcar nu s-au dus la farmacie să-și ia medicamentele de pe rețetă. De ce s-ar duce un pacient la medic, pentru ca apoi să nu-și ia rețeta? Foarte probabil pentru că medicul nu i-a inspirat nicio încredere, au avut o comunicare proastă. Dacă medicul nu inspiră încredere, pacientul ia rețeta care i-a fost prescrisă, că e politicos, ce altceva să facă? Dar nu va merge la farmacie cu ea. Apoi, dintre cei care își ridică rețeta, o bună parte folosesc medicamentele mai rar decât le-a fost prescris, au o aderență la tratament modestă. De ce ar fi aderența pacienților la tratament de interes pentru medic? Pentru că un barometru al încrederii pe care medicul i-a inspirat-o și al relației pe care a avut-o cu pacientul. Că pacientul pleacă de la medicul în care, nu-i așa? nu a avut încredere, nu-și ia crema prescrisă, sau și-o ia, dar o dă aiurea și apoi nu o să recunoască niciodată că doctorul a fost bun, dar că el și-a dat cu crema prost, ci o să pretindă ca tratamentul nu a fost bun!
Faptul că pacientul își cumpără tratamentul și-l aplică cum i-a fost recomandat, e un feedback direct că ai avut nu doar o prestație profesională bună ci, mai ales, o relație interumană bună, de aceea ți-a ascultat sfaturile. Că oamenii nu știu ce ai tu în cap. Oamenii te apreciază pentru că ai avut o relaționare cu ei ok. Adică ei nu au cum să-și dea seama de la început dacă ești un doctor bun, dar își dau seama imediat seama dacă ești un “om bun”. Și, dacă își aplică tratamentul cum trebuie, o să le meargă bine, și dacă o să le meargă bine, o să fie recunoscători și dacă o să fie recunoscători, o să-ți trimită și alți pacienți. Le spun doctorilor tineri că au făcut medicina pentru a consulta si trata pacienti, dar nu poți trata pacienții pe care nu îi ai. Deci ca să ai pacienți, trebuie în primul rând să ai o relație bună cu cei pe care îi ai!
Iar abordarea tratamentului se face mereu împreună cu pacientul, discuți opțiunile terapeutice cu el, vezi ce își dorește, ce i se potrivește stilului lui de viață – englezii numesc asta shared decision making. Dacă e un om foarte ocupat, vezi în ce măsura ai putea să-l ajuți cu o schema de tratament local cât mai simplă. Dacă e un om foarte stresat de efectele adverse ale terapiei orale, vezi cum poți să-l ajuți cu tratament predominant sau exclusiv local.
Trebuie să vezi si ce își dorește pacientul, să-l integrezi în planul de tratament, pentru că la urma urmelor e planul tratamentului lui si pacienții au profiluri psihologice diferite.
E interesantă abordarea aceasta a pacientului și a tratamentului. Depinde de natura umană?
Da, și de asta. Sa luăm de pildă pacienți cu acnee. Băieți, adolescenți, care vin cu mamele lor. El e deja nervos că l-a adus mama la doctor. Si nu avea chef. Și mama zice să-i dau ceva ca să-i meargă bine acneea sa-si recapete obrăjorii pe care îi avea în clasa I. Și eu întreb stați puțin, cine vrea să se trateze? Dvs sau el? Și de cele mai multe ori, când aflu că e exclusiv voința mamei, îi explic că sunt șanse mici să avem succes pentru că băiatul ei nu e interesat de tratament. Pe el îi doare undeva de acneea lui și el nu o să se dea cu nimic din ce-i recomand eu!
Pielea noastră seamănă cu noi?
O parte din realitatea pielii care ține de emoții, e un dat și nu îl prea poți influența. Sunt unii care se înroșesc foarte ușor, transpiră, dar așa au fost dintotdeauna. Întâi e tipicul pielii, și apoi e tipicul tău. Cred că relația e mai degrabă inversă. Adică dacă tu nu te înroșești, oricât de mult te-ai înfuria, nu te vei feri să te înfurii, față de altul care se va gîndi aoleo, să mă controlez, ca iar mă înroșesc…
Se poate controla fenomenul?
Nu, nu prea. Sunt unele medicamente care reduc din efectele vizibile ale stresului. Așa se face de exemplu selecționarea celor din serviciile secrete, le dau tot felul de teste ca să vadă schimbările de pe față, sau transpirația palmelor…
Că pacientul pleacă de la medicul în care, nu-i așa? nu a avut încredere, nu-și ia crema prescrisă, sau și-o ia, dar o dă aiurea și apoi nu o să recunoască niciodată că doctorul a fost bun, dar că el și-a dat cu crema prost, ci o să pretindă ca tratamentul nu a fost bun!
Cum folosim cremele cu factor de protecție?
Povestea cu ele e în felul următor: sunt bune pentru a evita o expunere inevitabilă, nu sunt făcute să te dai în mod permanent. Uneori, la mare e suficient să stai la umbră, sau să stai când trebuie, sau să stai îmbrăcat. Cred că există o anumită exagerare cu cremele fotoprotectoare, așa cum este și cu alunițele. Trei sferturi din melanoame nu apar din alunițe, apar din pielea normală. Dacă alunițele ar fi așa de rele pe cât se acreditează, la câtă lume are alunițe, am fi mai răruți pe planetă. Nu s-ar mai aglomera DN1 spre Sinaia. Iar dacă alunițele oamenilor sunt din categoria celor clasice, tipice, riscul unei asemenea alunițe de a se transforma în cancer este egal cu riscul oricărui cm pătrat de piele normală. Revenind la cremele de protecție solară, ele, de eficiente, sunt eficiente, mai ales cele bune. Nu pot spune că au efecte adverse, dar sunt supralicitate ca măsură de fotoprotectie.
Cum ne recuperăm colagenul pierdut? Suplimentele alimentare funcționează?
Nu ni-l putem recupera din suplimentele alimentare sau înghițind colagen. Asta e o glumă! Colagenul este o proteină sintetizată de organismul nostru.
Cum îmbătrânește pielea?
Sunt două tipuri: îmbătrânirea instrinsecă care are legătură cu ceasul biologic și fotoîmbătrânirea care ține de modificările cutanate care apar ca o consecință a expunerii cumulative la soare. Astea din urmă sunt în mare măsură prevenibile și unele sunt tratabile, cum ar fi petele, etc… Diferența dintre cele două forme de îmbătrânire e ușor de demonstrat dacă luăm o bunică, o mătușă de la țară care a stat toată viața ei acoperită, îmbrăcată, cum știm că se întâmplă și o dezbrăcăm, vom vedea că există o diferență foarte mare între modul cum arata pielea feței sau a dosului mâinilor și pielea de pe partea interna a brațului sau partea de jos a spatelui, care arată cu 20 de ani mai tânără, tocmai pentru că pielea aceea a fost toată viața ferită de soare.
Deci, dacă vrei să încetinești îmbătrânirea la bătrânețe, atunci nu te bronza exagerat la tinerețe. S-au făcut și studii au aratat că dacă vrei să îi convingi pe tineri să nu stea ca Haplea la soare, e mult mai eficient să le arăți poze cu piele îmbătrînită, decât poze cu cancerul. Cine ține cont la 20 de ani că o să facă cancer?
Coenzima Q10?
Eu cred că dacă un om mănâncă cât de cât rezonabil, atunci nu are nevoie de nicio coenzimă. Am ajuns însă sa ne punem speranțele exclusiv în doctori și în pastile.
Nu cred că bio e important în cosmetice. Pentru că de multe ori lumea zice, uite, asta e o cremă de farmacie și e chimică, eu nu vreau ceva chimic, ratând faptul că noi înșine suntem niște chestii chimice formate din apă, acizi nucleici, proteine, aminoacizi, lipide
Există exerciții care ajută musculatura feței sau a gâtului?
Există, dar nu dau randament mare, pentru că nu se pot opune prea mult forței gravitației.
Drenajul limfatic.
Este o chestie care te face să te simți bine, cu efect temporar.
Și atunci ce înseamnă limfă leneșă?
Este exact ca detoxifierea care îi „place” atat de mult Simonei Tivadar🙂
Cât e marketing în dermatologie și cât e realitate?
În dermatologie poate nu e așa de mult marketing, în dermatocosmetologie e 80 la sută marketing. Ar fi fair, dacă pentru acele intervenții cu beneficii minime i-ai spune pacientului că beneficiul așteptat e relativ mic. Problema e că la beneficiile alea foarte mici, o bună parte e dat de efectul placebo și compromiți efectul placebo, dacă îi spui că nu prea speri sa iasă bine. De multe ori beneficiul e… entuziamul doctorilor: „Oh! Ce bine a ieșit!”
Care e diferența dintre o cremă de 300 de dolari și una de ieftină?
De bani. Sunt niște ingrediente cu efecte antirid, unele dovedite cum sunt derivații de vitamina A, dar părerea mea e că o cremă bună nu are de ce să coste mai mult de 30 de dolari.
Ce părere aveți despre cosmeticele bio?
Nu cred că bio e important în cosmetice. Pentru că de multe ori lumea zice, uite, asta e o cremă de farmacie și e chimică, eu nu vreau ceva chimic, ratând faptul că noi înșine suntem niște chestii chimice formate din apă, acizi nucleici, proteine, aminoacizi, lipide etc. Suntem făcuți exclusiv din „cărămizi” chimice. Iar diferența dintre o cremă făcută de industrie în care structura chimică foarte bine caracterizată și una manufacturată, de multe ori ține de reproductibilitatea efectului. La manufacturate, crema din cutia A e posibil să nu semene cu crema din cutia următoare.
Omul mai are o fascinație: tot felul de lucruri pe care le vede pe eticheta unei creme, le găsește a fi cancerigene.
Da!
Nu. Că ele sunt în cantități infinitezimale. E ca la alcool. Știi că dacă bei o sticlă de votcă pe zi vei face ciroză. Este o certitudine. Dar e altceva dacă bei un pahar de vin pe zi. Nu? Așa și cu astea. Așa și cu sărurile de aluminiu. Se folosesc de nu știu când, care e problema lor? Toate astea sunt făcute ca să vinzi un produs nou, mai scump decât ăla dinainte și să-ți dea impresia că e mai ok.
Vorbeam cu cineva din industria de creme din afară, un român, care îmi spunea că firma schimbă ingredintele că așa cere piața și acum fac numai creme paraben free, deși parabenii sunt de nu știu când și nu s-a întâmplat nimic, dar dacă ăla e trendul acuma, așa fac și ei, dar bagă altceva, că trebuie un conservant care sa inlocuiasca parabenul. Și bagă ceva care e nou descoperit și care, până să te dumirești dacă e cancerigen sau nu, trebuie să aștepți decade! Efectul cancerigen, dacă există, nu se vede imediat. Așa că…
Alergiile sunt mai dese, sau mi se pare? Ele sunt reale sau țin de stress?
Există studii care arată un trend ascendent al alergiilor la nivel global care are legătură cu industrializarea. Frecvența lor e mai mare în țări mai dezvoltate pe de o parte din cauza industrializării, pe de altă parte din cauza faptului că oamenii sunt mai curați, se spală mai bine, mai mult. De ce? În cazul alergiilor de contact, pentru a se produce o reacție, trebuie ca o cantitate suficient de mare din alergen să intre în piele. Și dacă te speli și te degresezi bine, că te-ai dat cu geluri de duș foarte bune, pielea va fi o idee mai uscată si va fi penetrată la adâncimi mai mari de particulele din mediul ambiental, care produc o contrareacție din partea sistemului de apărare a pielii, care va „pârjoli ogoarele și va otrăvi fântânile” în calea acestor intruși banali.
