Într-o lume sumbră, salvarea vine întotdeaua din credință, frumusețe și iubire. Întotdeauna. Nu există excepții.
Iar când găsești această dovadă și în cărți, e cu atât mai îmbucurător
În lumea sumbră și neiertătoare a Kabulului sfâșiat de război -fie cu rușii, fie cu talibanii, printre ruine și tăceri încărcate de frică, se naște una dintre cele mai emoționante povești de prietenie din literatura contemporană.
„Splendida cetate a celor o mie de sori”, cartea lui Khaled Hosseini, nu este doar un roman despre suferință și pierdere, ci și o mărturie a forței pe care două femei o pot găsi una în cealaltă atunci când totul în jurul lor pare pierdut.
La început, Mariam și Laila nu sunt prietene. Nici măcar aliate. Sunt doar două femei prinse în aceeași capcană, legate de un destin pe care nu și l-au dorit. Mariam este fiica nelegitimă a unui om bogat, aruncată într-o viață lipsită de dragoste, marcată de umilință și supunere. A fost învățată că a fi femeie înseamnă să înduri, că soarta ei este să accepte orice i se dă- fie că este puțin sau nimic.
Laila, în schimb, a cunoscut iubirea. Crescută într-o familie care a încurajat-o să viseze, să învețe, să creadă că viitorul ei poate fi altfel, Laila a avut o copilărie protejată de realitățile dure ale lumii din jur. Până într-o zi.
Războiul nu alege
Nu face diferențe. Îi ia Lailei părinții, iubitul, casa, tot ceea ce știa și o aruncă în brațele lui Rasheed, soțul lui Mariam, un bărbat aspru, dominator, pentru care femeile sunt doar umbre care trebuie să asculte.
Când Laila ajunge în casa lui, Mariam o privește ca pe o amenințare. E o intrusă. O tânără frumoasă care îi va fura și puținul loc pe care îl avea în acea lume. O rivală.
Și poate că așa ar fi rămas, dacă viața nu le-ar fi zdrobit, pe rând, cu aceeași cruzime. Dacă nu s-ar fi regăsit, în fiecare noapte, cu aceleași lacrimi uscate pe obraji, cu aceleași urme ale palmelor grele ale lui Rasheed pe piele, cu aceeași întrebare nerostită în priviri: Cum am ajuns aici?
Iubirea nu este un lux inaccesibil
Dar între femei există un soi de înțelegere tăcută care nu are nevoie de cuvinte. Un limbaj al durerii care nu trebuie explicat. Încet, Mariam și Laila renunță la zidurile pe care le ridicaseră între ele și descoperă că ceea ce le unește este mai puternic decât ceea ce le desparte.
Nu mai sunt două străine, ci două supraviețuitoare. Iar supraviețuitorii știu că, uneori, singurul mod de a rezista este să ai pe cineva alături.
În serile tăcute, când Kabulul geme sub bombe și violență, când Rasheed se închide în tăcerile lui amenințătoare, cele două femei încep să își împartă nu doar munca din casă, ci și poveștile, gândurile și visele.
Mariam învață că iubirea nu este un lux inaccesibil ei, ci un lucru care poate veni în cele mai neașteptate forme – în felul în care Laila îi atinge mâna, în felul în care îi zâmbește, în felul în care o face să simtă, pentru prima dată, că este importantă pentru cineva.
Iar Laila descoperă în Mariam nu o soție rivală, ci o mamă, o soră, o prietenă. Pe cineva care ar merge până la capătul lumii pentru a o proteja. Pe cineva care, atunci când viața îi cere un sacrificiu, nu ezită nicio secundă.
Forță care face ca două femei să se ridice împreună, atunci când lumea le vrea în genunchi
Hosseini construiește această relație cu o finețe tulburătoare, lăsând cititorul să asiste la metamorfoza lentă, dar inevitabilă, a acestei prietenii. Nu este o prietenie veselă, nici una ușoară. Este o prietenie crescută din suferință, cimentată de pericol, sudată prin fiecare rană pe care o împărtășesc.
Și poate că aceasta este, de fapt, esența cărții: nu violența, nu războiul, nu cruzimea. Ci această lumină care apare acolo unde nu te aștepți. Această forță care face ca două femei să se ridice împreună, atunci când lumea le vrea în genunchi.
Într-un final, „Splendida cetate a celor o mie de sori” nu este doar o poveste despre Afganistan. Este o poveste despre toate femeile care au fost vreodată reduse la tăcere. Despre toate prieteniile care au devenit scuturi. Despre toate femeile care, într-un colț al lumii, se țin de mână și aleg să lupte împreună.
Pentru că există legături care nu pot fi distruse nici de războaie, nici de timp, nici de moarte.
Credit line: SHAH MARAI / AFP / Profimedia
