Ramona Dumitru este PR and Communication Director la Veolia România și la Apa Nova. Pentru că se ocupă de comunicarea într-un domeniu legat de viitorul nostru: apa, energie, sustenabilitate, etc, și pentru că traduce în limba română, adică pentru tot omul, ceea ce ne intersează pe toți, fără a se ascunde sub limba corporate, am profitat de ocazie să aflu de la ea câte ceva și despre comunicare, și despre ce înseamnă a fi smart într-un #smartcity și de ce s-a simțit nevoia unei campanii ca poveșticufinalfericit.ro.

Cum devine un city #smartcity?

Fiind foarte conectat la tendințele actuale, oferind soluții de economie circulară și având puternice valențe de digitalizare.

Ești citadină?

Da, iubesc orașele mari, mai ales. Iubesc agitația, felul de a conduce prin oraș…

Când mergi prin București ce anume ți-ai dori să vezi?

Oameni îmbrăcați mai colorat și mai zâmbitori. Și mi-aș dori să văd un oraș mai dinamic în dezvoltarea lui. Am fost de curând în Lisabona unde, acum 15 ani am locuit timp de 6 luni. Și la hotel, băiatul de la Consierge m-a întrebat dacă sunt pentru prima dată la Lisabona. „Nu”, i-am spus, am locuit aici 6 luni”. „Când?” „Acum 15 ani”, „Deci se cheamă că sunteți pentru prima dată la Lisabona”. Și a avut dreptate, pentru că Lisabona de acum nu mai are nicio legătură cu orașul în care trăisem eu în urmă cu 15 ani.

Campania povești cu final fericit educă oamenii. Ei nu cunosc aceste lucruri, cum că uleiul uzat nu se aruncă la chiuvetă, nici părul în vasele de toaletă?

Nu știu dacă trebuie să le știe de la sine, eu cred că în primul rând, pentru a cunoaște aceste lucruri, oamenii au nevoie de informații. Nici eu nu am știut și îmi aruncam părul în vasul de toaletă crezând că e biodegradabil, că nu poate face rău, fără să realizez ceea ce am văzut mai târziu în procesele de epurare, că părul se adună în adevărate funii care afectează paletele din cadrul uzinelor de epurare! Dacă nu știi care e procesul tehnologic, nu știi nici cum îl poate afecta un simplu gest al tău. Cred în educație, de la cei 7 ani de acasă, până la 90 de ani pe care sper să-i trăim cu toții.

Onestitatea e importantă în comunicare…

Oh, da, comunicarea trebuie să fie directă și onestă, altfel e un pariu pierdut. Comunicarea este un domeniu activ, în permanentă schimbare. Principiile ei pe care le-am învățat noi la școală acum 20 de ani, au rămas aceleași, dar vehiculele de comunicare s-au schimbat și cer noi abilități și disponibilități. Adică dacă în trecut, atunci când făceam crisis management, apărea ceva negativ despre un client, mergeai la prima ora la chioșcul de ziare și cumpărai toate ziarele ca să nu le citească nimeni, azi o postare în social media sau un articol de pe un blog poate ajunge instananeu în orice parte a lumii… Drept urmare, comunicarea e un organism viu precum limba.

Câte limbi vorbești?

Cinci. Germană, rusă, engleză, spaniolă și ucraineană.

De ce nu ai făcut un blog?

Eu am aflat despre blog în 2005 de la consultantul de comunicare al Președintelui George Bush cu care lucram într-un proiect. Dacă mi-aș fi făcut blog în 2005, probabil că aș fi fost prima bloggeriță din România, dar nu am fost genul risk-taker…

Tu comunici și un viitor, pentru că și energia și apa fac parte dintr-un viitor care, dacă nu va fi sustenabil, nu va fi deloc. Tu ne spui nouă lucruri legate de viața noastră din viitor. Ce ni se vas întâmpla?

Ni se va întâmpla exact ceea ce dorim sau suntem dispuși să oferim viitoarelor generații. Vorbim despre un efort comun al companiilor, autorităților, al nostru în general. Dacă suntem dispuși să conștientizăm că viitorul depinde de noi și să facem eforturi în sensul îmbunătățirii și securizării lui, acesta va fi bun. Dacă nu suntem dispuși, vom ajunge acolo unde ne duc faptele noastre.

Eu am aflat despre blog în 2005 de la consultantul de comunicare al Președintelui George Bush cu care lucram într-un proiect. Dacă mi-aș fi făcut blog în 2005, probabil că aș fi fost prima bloggeriță din România, dar nu am fost genul risk-taker…

Pe ce loc este Bucureștiul ca apă potabilă în Europa?

Nu doar ca aici apa este potabilă și respectă toate standardele… Bucureștiul poate fi considerat un bench mark din acest punct de vedere.

Surprinzător, nu?

Nu neapărat, dar iată ca tot la comunicare ne întoarcem, pentru că prin comunicare intensă poți crea notorietate pe subiect. În cazul nostru s-a dorit mai întâi o strategie de dezvoltarea a businessului și securizarea calității serviciilor și abia apoi comunicarea. Ceea ce mi se pare a fi ordinea corectă conform principiilor în care și eu cred.

A cui a fost ideea ca Apa Nova, o companie de servicii publice să facă o campanie de educare și de brand în același timp?

Odată cu noul și modernul management al companiei care, printre altele a presupus un proces de business transformation, s-a reușit profesionalizarea tuturor expertizelor, inclusiv a celei de comunicare pentru că, dincolo de faptul că lucrurile se întâmplă foarte bine la nivelul de administrare a rețelelor de apă, fie că e vorba de producție de apă, fie că e vorba despre canalizare, lumea avea o percepție greșită în ceea ce privește serviciile.

Noi, frecvent, primeam mesaje de genul apa este dată de la Dumnezeu, de ce trebuie să plătim pentru ea? asta când vorbim despre producția de apă, sau apa merge în pământ, în canal, de ce trebuie să plătesc pentru apele pluviale?

Da, apa este dată de Dumnezeu în râuri, cum ar fi Argeș și Dâmbovița, acolo de unde achiziționăm noi apa brută, dar producția de apă potabilă este un adevărat proces științific si tehnologic care, dincolo de materiile prime care sunt utilizate în potabilizarea apei, are în spate un întreg proces de producție și know how pe care Apa Nova îl are și din plan istoric, dar și ca urmare a faptului că face parte dintr-o companie multinațională. Veolia, despre ea este vorba, de peste 100 de ani, face managementul apei. Apa este produsă, nimeni nu bea apa din râuri. Și da, apa se întoarce în natura, dar se întoarce in emisarii naturali, dupa ce este epurată. Deci și în aval și-n amonte vorbim de un proces științific foarte bine controlat care presupune costuri. De aici nevoia de plată a apei.

Cum ai ajuns să comunici acest domeniu, că îl „traduci” impecabil…

Lucrez în domeniul comunicării de peste 20 de ani, este ceea ce mi-am dorit să fac dintotdeauna. A fost o provocare, am fost recrutată de o firmă de head hunting în timp ce făceam comunicare pentru o bancă, dar într-o manieră foarte tihnită. Am primit această provocare, deși am fost anagajată inițial pentru companiile de energie, dar am ajuns să comunic și acest domeniu, al apei.

Pe ce îți bazezi comunicarea? Care este stilul tău?
Cred cu tărie că nu faci comunicare de dragul comunicării, ci comunicarea se face de dragul businessului. Dacă în comunicare trebuie să comunici ceva pentru că businessul o cere, comunici, dacă businessul îți cere să distragi atenția, o distragi, dacă e momentul să taci, taci și creezi alte subiecte.

Aplici strategia asta și în viața de zi cu zi?

Uneori da, alteori, nu, pentru că în viața de zi cu zi am spus cu tărie de fiecare dată ce am crezut că trebuie să fie spus, uneori și în business am spus și, probabil că uneori am greșit, alteori nu am greșit, dar sunt aici respect#nd acest principiu. Pentru ca eu cred în principii. Atât în viață cât și în business.

Ce trebuie să știe un om de comunicare?

Trebuie să știe meserie bazat fiind atât pe educația în domeniu cât și pe experiență și expetiză. Eu am ajuns studentă după Revoluție.

În această lume nebună în care jurnalistul este invadat de comunicate de presă, în care trebuie să aibă timp și înțelegere a tuturor subiectelor, este foarte util ca el să primească, dacă se poate, comunicate scrise într-un stil jurnalistic.

La ce?

Mi-am dorit mereu să fiu jurnalist. Părinții mei, economist și inginer din tată în fiu, veneau cu ideea care era comună după Revoluție, că jurnalistul este un absolvent de Ștefan Gheorghiu care, de fapt, nu învață nimic și nu face nimic. Eu, la vremea aceea eram într-o mare admirație față de Iolanda Stăniloiu, care, absolventă de Chimie fiind, făcea o comunicare excelentăpe toate palierele: corporate, politic și jurnalistic. Mama mea și-a dat seama că o admir foarte mult și mi-a spus: „îți place Iolanda Stăniloiu, dar ea este absolventă de Chimie. Deci prima ei expertiză a fost într-un domeniu în care a învățat să facă ceva, după care s-a specializat în comunicare, explicând oamenilor lucruri concrete. Așa că sfatul meu este să înveți o meserie, după care să faci ce vrei tu, inclusiv Facultatea de Jurnalism învățând cum să explici lucrurile pe care le știi deja, oamenilor. Adică să pui consistență și simplitate în noțiunile abstracte pe care le înveți în meseria ta de bază”. Am acceptat, pentru că am fost un copil ascultător, și am absolvit ASE-ul facând Facultatea de Economie, unde am studiat macroeconomie, dar, în același timp, le-am oferit și o surpriză părinților mei, pentru că, după ce am terminat sesiunea în anul doi la facultate, am dat admitere și am intrat la Facultatea de Jurnalism. Drept urmare, primii ani de jurnalism și ultimii ani de ASE i-am făcut în paralel. Și părinții mei nu mai aveau nimic de zis, pentru că, nu-i așa, puteam deveni un jurnalist în domeniul economiei, explicând inflația și puterea de cumpărare într-o manieră inclusiv scolastică.

Nu există un conflict între „jurnalist” și „director de comunicare”?

Nu există, pentru că filonul meu germanic m-a ajutat și m-a obligat să-mi proiectez această carieră. Cred că pentru un director de comunicare, pentru care jurnalistul este un public țintă major, este esențial să-și cunoască acest public foarte bine. Și, pentru a-l cunoaște, cel mai facil și cel mai corect este să fi fost unul dintre ei. Să știi ce este un deadline în jurnalism, o știre, un comunicat de presă, un reportaj, o investigație. În această lume nebună în care jurnalistul este invadat de comunicate de presă, în care trebuie să aibă timp și înțelegere a tuturor subiectelor, este foarte util ca el să primească, dacă se poate, comunicate scrise într-un stil jurnalistic. Adică acea piramidă răsturnată pe care o înveți în facultatea de jurnalistică, în care pui știrea la început și detaliile de context la final, îl ajută pe jurnalist să-și ia, chiar și cu copy paste prima parte a comunicatului de presă. Și astfel îți crești și tu șansa de acoperire corectă a știrii.

Vorbești despre filonul tău germanic, de unde este el?

E un anumit context, sunt din Bucovina, unde erau mulți etnici germani, coroborat cu o familie foarte organizată după principiul deutsche ordnung în care lucrurile se întâmplau în viața de zi cu zi la ore fixe. Mesele se luau la ore fixe, se mâncau felul unu, doi și trei – în această ordine-  nu se vorbea la masă, copiii din familia noastră aveau buzunarele cusute pentru că mai ales băieții nu aveau voie să-și bage mâinile în buzunar. Principiile erau principii, promisiunea promisiune, cuvântul dat era cuvântul dat.

Așa îți crești și tu copilul?

Da, întâmplător copilul meu face școala germană, crește după principiile germanice. Și cred că principiile, cuvântul și obrazul sunt esențiale în orice cultură.

Limbajul corpului tău spune că ești foarte implicată în discuția noastră. Ești aplecată spre mine. Acesta este nivelul tău de atenție de fiecare dată?

Da:) Tatăl meu este etnic ucrainean și prietenii, când vorbesc despre mine spun că muncesc nemțește și mă distrez rusește… Sunt foarte pasională în tot ceea ce fac si pasionata de ceea ce fac..

„Comunicarea urmărește businessul și nu businessul comunicarea”

Ai avut provocări care nu te-au lăsat să dormi?

Nu, niciodată.

Tu cum trăiești?

Frustrată de faptul că foarte mulți dintre prietenii mei moderni și mondeni refuză să se uite la televizor pentru că se simt perturbați și deranjați de știrile care sunt difuzate de presă. Din păcate, asta este realitatea pe care noi, dacă nu o știm, și dacă nu ne cunoaștem „dușmanii”, atunci nici nu putem reacționa în prezent sau viitor depășind sau îmbunătățind situațiile.

Ce părere ai despre presă?

Cred că presa, și în România și la nivel internațional, se subscrie tendințelor. Criza de acum câțiva ani a afectat profund presa, în sensul că celebre publicații în print au dispărut, rămânând doar în varianta online. Îmi aduc aminte că, în timpul facultății, „The Independent” era dat ca exemplu pentru acele publicații care, indiferent de contextele politice sau de orice altă natură, vor vorbi doar despre adevăr. Este o meserie despre care vorbesc cu drag și de care mi-e dor, dar în același timp cred cu tărie că poate fi făcută când ești mai tânăr.

Câte fețe are adevărul?

Una singură. Că tu poți să o cosmetizezi, să o prezinți într-un fel sau altul, asta e altceva.

Ce sex ai în companie?

Androgin.

Folosești tocuri?

Foarte mult, dar mă asigur că ele sunt combinate la un deux pieces cu pantalon. E o încântare să combini valențele intelectului feminin cu forța masculină.

Ai fost mereu așa exactă?

Da, mi-a plăcut matematica. Dar mi-au plăcut și cuvintele Și cred cu tărie că vorbele spuse pe tonalitatea potrivită în momentul potrivit, pot lovi sau ferici cel mai tare, dacă sunt găsite cu măiestrie.

Observ o expresie pe care o repeți: „cred cu tărie”.

Da așa este, dar nu este un tic, e mai degrabă o realitate a mea. Eu nu spun tot ce cred, dar cred tot ce spun.

Care este slăbiciunea ta?

Shoppingul (râde).

Deci ești femeie cu această ocazie?

În general sunt femeie, pentru că sunt soție și mamă.

Cum ești ca soție?

Supusă… Nimeni nu se aștepta, dintre cei care mă cunosc, să stau acasă cu copilul doi ani după ce am născut, să alăptez un an… Sunt o femeie de carieră, și cred…cu tărie:) că femeile sunt egale in business, dar acasă, dacă ți-ai ales bărbatul, ești supusă lui.

Ești complet în afara oricărei tendințe!

Probabil… Dar nu e condamnabil, soțul meu e un om modern, de carieră, ne respectăm, nu bat cu pumnul în masă când are o altă părere și i-o accept. Asta înseamnă „supusă”, din punctul meu de vedere.

Ai putea comunica orice business?

Da, cu condiția să înțeleg acel business, pentru că altfel principiile comunicării sunt aceleași. Comunicarea urmărește businessul și nu businessul comunicarea, pentru că atunci când faci comunicarea de dragul comunicării demersul nu e nici nobil, nici util.