Actrița Ada Galeș este foarte preocupată de modul în care social media a ajuns să modeleze mințile adolescentelor și ale femeilor de toate vârstele.

A apărut din ce în ce mai mult nevoia filtrelor, sau, în viața reală, a operațiilor care vor să acopere rușinea pe care multe dintre femei o simt în legătură cu corpul lor. Așa încât Ada Galeș a studiat această problemă devenind coach de dezvoltare personală dorind să restabilească legătura femeii cu trupul ei imperfect.

Ada Galeș, cum ai început să vorbești în mod public despre corp și despre acceptare? A venit așa, deodată?

A venit după o perioada în care vorbeam mult despre diete și corpul meu, despre ce nu e în regulă la el. A venit după ce adolescente (la cursurile pe care le țineam de dezvoltare personală) mi-au zis că nu pot posta o poză cu ele fără să nu fie retușată înainte.

A venit după ce mi-am dat seama că nu mă uit la părți ale corpului meu când mă privesc în oglindă, că evit să mă uit la mine cu totul.

Și… a venit după ani de lucru la mine, după ce am înțeles că singurul mod în care pot face schimbări autentice care să dureze e prin acceptarea a ceea ce sunt întâi. Nu putem schimba ceva la noi dacă ne negăm pe noi înșine și dacă nu ne validăm, dacă nu vedem unde suntem. Având tendința să fim în opoziție cu noi în permanență, tot ce vom face va fi să ne sabotăm într-un fel sau altul dacă nu ne zicem și “hei, văd că te străduiești, văd unde ai ajuns, te văd, te accept, te iubesc, hai să pornim la drum”. Creierul va încerca mereu să își reconfirme certitudinile “ești urâtă, ești grasă, ești proastă” și să rămână în bucla de durere pe care o creăm. Schimbându-ne discursul, vom schimbă și perspectiva și vom găsi cele mai bune soluții pentru noi. Nu există prăpastia pe care o punem între corpul și eul nostru, între ce facem și ce ne dorim să fim. Ține de percepție și de cât de disponibili suntem pentru noi înșine. Și mai cred că orice demers sincer, care are niște valori în spate și este expus, ar putea să ajute 1-2 oameni. Eu asta încerc să fac.

Cum acționează presiunea social media asupra oamenilor? De ce au nevoie de validare a trăsăturilor fizice din partea unor oameni pe care nu-i cunosc?

Pentru că avem nevoie să fim văzuți. Avem nevoie de conectare autentică. Avem nevoie să fim iubiți. S-a creat o prăpastie între noi. Ne-am îndepărtat de trib și comunitate și încercăm să recreăm asta într-o lume în care mai tare ne e frică decât să ne iubim. Ne simțim atât de singuri, că nu am vrea să ieșim din tipare, am vrea să punem cât de multe straturi putem pe noi că să fim acceptați, că să avem sens și să valorăm ceva în ochii celorlalți. Adevărul și vulnerabilitatea sunt prea periculoase și atunci de teamă, suntem mai degrabă răi și critici unii cu alții, pentru că nu știm să facem față la ce se întâmplă în jurul nostru și mai ales în interiorul nostru. Oamenii pe care nu îi cunoaștem în social media sunt oglinda noastră. Imaginea pe care o avem acolo e imaginea pe care ne dorim să o vedem. Eu aleg să cred și să practic radical honesty (https://www.radicalhonesty.com/core-principles-radical-honesty ), acest principiu prin care eu sunt la fel și în fața prietenilor mei și în fața unui public de 1000 de oameni.

Am văzut imagini cu tine și selfiuri și video-uri realizate de tine în care îți arăți trupul spunând că nu este perfect și că nu e nicio rușine să accepți imperfecțiunile lui. Dar …hm… corpul tău nu este perfect, dar este frumos, nu e greu să-l expui… Îți vine ușor să faci asta. Ești într-o poziție privilegiată, ți s-a spus asta?

Sigur că da, mi s-a spus că sunt prea slabă să vorbesc despre body positivity și mi s-a spus și că încurajez neglijența și lenea.

În același timp, eu știu că mi-au scris multe femei care au început să aibă grijă de ele după postările mele, că unele au început să meargă la sală, altele să poarte haine pe care nu aveau curaj să le poarte. Pentru mine asta e important. Nu mi-a scris nimeni că îi fac rău sau că are o relație mai toxică cu sine după ce zic eu că e important să ne iubim… Eu vorbesc despre sănătate emoțională și cred cu tărie că, dacă le ofer încredere oamenilor, ei vor ști să facă ce e mai bine pentru ei.

Bașca, cum să vorbim despre neglijență așa ușor? Cum să ne fie așa de ușor să criticăm în loc să oferim sprijin? Cum să cred eu că de fapt tot ce încearcă cineva să facă nu e spre binele lui? Cu toții ne străduim și de cele mai multe ori, kilogramele în plus sau în minus, adictiile, comportamentul toxic sau abuziv față de noi înșine și ceilalți, vin din durere, traumă și răni adânci. De asemenea, cred că și judecata și critica tot de acolo vin.

Deci mă trezesc des și eu amintindu-mi că degeaba mă supăr când mă critică cineva, degeaba mă doare, că nu e despre mine și degaba mă înfurii. Că știu, lucrurile pe care le spun despre corp și iubire ar trebui să se aplice mereu.

Actorii sunt învățați să lucreze cu corpul lor, sunt învățați să-l prețuiască pentru ceea ce poate face, ca instrument, în meseria lor. Oamenii obișnuiți nu simt, nu au o legătură de acest fel cu corpul lor. Deci nouă nu ne este așa de ușor. Cum se poate realiza, totuși, această conexiune?

Cu pași mici și propunându-ne ținte pe care le putem atinge. Putem să ne provocăm să facem ceva ce nu am avut curaj: să purtăm o haina, să ne uităm în oglindă la lucurile pe care nu le iubim la noi; să vedem zilnic progresul pe care îl facem; să dansăm (sau orice ne pune în relație directă cu corpul nostru); să avem grijă cum ne hrănim, să ne întrebăm de ce facem ce facem (la fiecare lucru să ne întrebăm “pentru ce?” până ajungem la emoția din care acționăm că să o validăm și să îi dăm drumul).

Ești și antrenor de dezvoltare personală. Asta e o altă meserie… Cum te-ai pregătit pentru ea? De unde ai învățat să faci și asta?

Întotdeauna m-a fascinat sănătatea emoțională și mentală. Cred că are mare legătură și cu faptul că mama, Antoneta Galeș e coach și art-terapeut (www.antonetagales.ro), dar și la ea, tot o meserie dobândită este. Cred că are legătură și cu faptul că sunt sigură că putem face mai multe lucruri în decursul vieții, atât timp cât ne dedicăm lor. Dacă avem curiozitate și dorință, avem capacitatea să facem orice visăm. La fel a fost și cu anteprenoriatul pentru mine. Am simțit mereu că vreau să învăț continuu, să explorez, să testez. În pandemie am lansat business-ul We Are Phoenix (www.wearephoenix.org ) unde facem produse de casă și corp care mixează credințele mele și din artă și din dezvoltare personală.

Cu toate că mă identific cel mai tare cu meseria de actrița și cred că e cel mai mult despre mine, consilierea îmi oferă prilejul de a fi disponibilă pentru oamenii din jurul meu și anteprenoriatul de a face ceva concret pentru ei. Creativitatea mea se dezvoltă testând mai multe arii și împrumut lucruri din toate domeniile pe care le aduc împreună dintr-un sector în altul.

La ce întrebări din partea oamenilor ai simțit că e greu să răspunzi legat de acest domeniu?

Nu știu dacă mi-e greu să răspund la ceva. Le răspund de obicei cu o întrebare pe care ne-o adresăm împreună sau le povestesc unde mă aflu eu. Cred că fiecare știe ce e mai bine pentru el, iar eu sunt alături de oameni să le ofer încrederea asta și să descoperim împreună resursele pe care le au.

Nu există certitudini, pentru mine există prezentul, asumarea și există lucruri pe care le putem face pentru a ne observa mai bine mecanismele și pentru a acționa în sprijinul nostru.

Care sunt problemele pe care le depistezi la cei care te abordează? Care le sunt nesiguranțele?

Lipsa de încredere și nesiguranța e o problema majoră în sine. Lipsa scopurilor în viață. Lipsa relațiilor autentice. Anxietatea. Relația cu sinele. Astea sunt recurente, la toată lumea. Inclusiv la mine. Și vor apărea mereu. Cred că a avea o viață sănătoasă nu este o rețeta care funcționează, un puzzle pe care l-am rezolvat și gata, ci cred că este mai degrabă o atitudine de viață din care acționăm, un angajament pe care ni-l luăm asupra drumului pe care îl avem de parcurs în viață.

De unde vine pacea în sufletul cuiva? De unde vine echilibrul? Ce ne face să putem ieși pe stradă zâmbind sau să stăm în case liniștiți?

Cred că vine cu multă observație, cred că vine din acceptare, din relații autentice. Relațiile autentice nu înseamnă lapte și miere, înseamnă determinarea să venim împreună la masă, să ne uităm unii la alții, să vorbim despre noi și nu despre celălalt, să avem disponibilitate.

Pacea, pentru mine, vine din perspectiva pe care o am asupra vieții. Echilibrul, pentru mine, vine din încredere, valori, respirație și prezent.