Întâlnirile cu oamenii speciali mă învață mereu ceva nou, îmi dau o energie bună. Asta mi s-a întâmplat și anul acesta la TIFF, eveniment care mă surprinde de fiecare dată cu ceva neașteptat.

Ca și anul trecut, și anul acesta am contribuit cu bucurie la conținutului festivalului, adică am realizat 3 Inspiratiff-uri, avându-i ca invitați pe Dana Rogoz, Bodgdan Dumitrache și Catrinel Dumitrescu.

Interviurile au fost difuzate live pe aplicația TIFF Unlimited și înregistrările lor se găsesc tot acolo, asta dacă vrei să le ascultați în întregime.

Dacă cu Dana și Bogdan (Boogie) m-am intersectat deseori, cu Catrinel Dumitrescu m-am întâlnit pentru prima dată chiar pe canapeaua din lounge-ul din Piața Unirii, cu 5 minute înainte de interviu.

Fiecare dintre cei trei invitați ai mei din cele 3 după amieze fierbinți și la propriu (mai ales), dar și la figurat, a spus lucruri care au ridicat spâncene, au umezit priviri sau au adus zâmbete pe chipurile celor care s-au aflat în public.

Dana Rogoz

Dana Rogoz a prezentat la TIFF „Remote”(„La distanță”)- un scurt metraj intens, în care idealizarea vieții la țară se dovedește a fi riscantă pentru două prietene care înnoptează într-un sat, după ce au vizitat casa pe care una dintre ele intenționa să o cumpere. Visul acesteia era să o renoveze împreună cu soțul său, imaginându-și cum copiii lor vor avea parte de o copilărie minunată în afara orașului.

Numai că realitatea se dovedește a fi cu totul alta, inspirată fiind chiar din viața reală a Danei. După cum știm, ea și Radu, soțul ei, au cumpărat o casă în Viscri, care și apare în film, cu gândul de a trăi vacanțele în mod idilic, la sat, în mijlocul unei comunități pașnice și primitoare.

Numai că, din discuția cu Dana la Inspiratiff, am aflat că, desigur, visul acesta de a trăi la țară când tu nu ești de-al locului, este frumos, dar este deseori confruntat cu realitatea în care comunitatea rurală este subtil contrariată și chiar ușor împotriva acestui tip de emigrație.

Orășenii, care invadează satele și care dimineața fac jogging pe marginea drumului, nu oferă imagini cu care sătenii sunt obișnuiți. Iar renovarea caselor cumpărate de orășeni, care recuperează și înfrumusețează stilul arhitectural al zonei, poate avea și un alt efect greu de bănuit: sătenii să-și considere casele proprii mai puțin arătoase, în comparație cu cele renovate și să simtă că intră într-o competiție pe care nu au anticipat-o și pentru care nu sunt pregătiți nici financiar, nici fizic… Și, uite așa, o anume agresivitate iese la suprafață ca o picătură de ulei în ulcica cu apă proaspătă…

Viața la țară a fost un subiect plin de interpretări și unghiuri inedite de abordare, care au umplut plăcuta oră petrecută cu Dana Rogoz. Ea a scris și a regizat acest scurt metraj cu succes la publicul din România, dar și din afara ei.

Bogdan Dumitrache

Bogdan Dumitrache este un actor imens. L-am văzut la TIFF în două producții: „Cădere liberă”, în regia lui Fesos Andras și „Trei kilometri până la capătul lumii” de Emanuel Pârvu. În ambele este un tată aflat într-un conflict cu fiul său. În primul, este un pompier care nu stinge incendii, ci salvează oamenii care doresc să moară aruncându-se în gol de pe clădiri înalte.

După moartea soției, fiul îl părăsește și îl condamnă pentru dispariția mamei sale.

Tatăl încearcă o reconciliere pe fondul acestei meserii riscante pe care o are, mereu în preajma morții, mereu pândit de ea. Și împăcarea are loc într-un context neașteptat, amândoi fiind sus, pe bârnele unui pod din Budapesta, acolo de unde hăul nu mai pare nici adânc și nici periculos…

În „Trei Kilometri…” este un tată care află că băiatul lui, prieten cu o fată și gata să dea la Marină după terminarea liceului, este gay și nu dorește să fie marinar, ci vrea să plece la București, de acolo, de la marginea Deltei Dunării, dintr-un sat tradiționalist în care, dacă nu ești „ca toți ceilalți”, ești un ciudat…

Filmul doare, are secvențe pe care toți părinții le recunosc într-un fel sau altul, dar și momente în care tinerii se regăsesc. După proiecția filmului, publicul a rămas cu Miruna Berescu și Emanuel Pârvu punând întrebări, chiar unii s-au ridicat în picioare și au spus că povestea de pe ecran seamăna cu povestea lor. Emoționant…

Așa încât a fost clar pentru mine că discuția cu Bogdan Dumitrache se va axa pe relația dintre părinți și copii, cele mai puternice și mai fragile relații din lume, bazate pe iubirea necondiționată care se dovedește uneori a fi plină de condiții…

Am vorbit despre înțelegere, acceptare, despre experiență și îndrumare, dar și despre libertatea de care are nevoie un tânăr pentru a se dezvolta. Am descoperit un Bogdan Dumitrache emoționat, care vorbea privindu-și deseori fiica aflată în primul rând…

Catrinel Dumitrescu

Catrinel Dumitrescu a fost, pentru mine, o lecție de modestie și de smerenie.

Cunoscuta actriță din „Buletin de București” sau „Căsătorie cu repetiție”,  „Pădurea de fagi”, etc., a fost soția lui Emil Hossu, un actor excepțional, foarte iubit de generații întregi de public. Acesta a murit în brațele soției sale pe scenă, la o repetiție…

Tragedia o urmărește și azi pe Catrinel care nu a dorit să răspundă la întrebările legate de fostul ei soț. Mi-a spus că nu va vorbi despre el, dar l-a menționat și l-a citat pe parcursul întregii discuții.

„Milu”, așa îl numea pe Emil Hossu, a fost marea sa dragoste și omul care i-a oferit echilibru întreaga viață. Azi spune că nu mai are acest echilibru, în plus, o stăpânește un sentiment de inutilitate, pentru că simte că nu ar mai avea nevoie cineva de ea.

Catrinel Dumitrescu a primit la această ediție de TIFF, Premiul pentru Excelență pe care l-a primit cu modestie și cu nedumerire: „ce am făcut eu să merit asta?”- mi-a spus. Carismatică și plină de energie, Catrinel Dumitrescu ne-a cucerit pe toți cu farmecul ei autentic.

A fost frumos la TIFF. 
Mai mergem!