Cristina Arad : "Am ajuns cel mai cunoscut furnizor de sofware din industria sticlei, muncind mult ca momârlanii din neamul meu"

Cristina Arad

Acest interviu este plătit. Nu, nu. Stați așa… Nu este un proiect publicitar și nici unul de PR personal. Cristina Arad din Brașov, protagonista acestui material, a plătit 3600 de roni pentru a avea un interviu și o întâlnire cu mine, deși nu știa exact cine sunt.

Hm… Nici asta nu este întru totul adevărat, fiindcă suma aceasta a fost oferită în urma unei licitații în cadrul fenomenalului grup „La primul bebeal Atenei Boca, femeia fantastică premiată de Facebook, a cărei inițiativă de a reuni mamele acestei țări este povestită aici.

Într-o dimineață, prin decembrie, Atena m-a sunat și mi-a spus cu o voce care cred că l-a manipulat pe însuși Zuckerberg, că va dori să mă liciteze în cadrul unei acțiuni anuale de strângere de fonduri.

Eu m-am mirat, am întrebat de ce și mi-am exprimat oarecum îndoiala că cineva va plăti să se vadă cu mine, să răspundă la întrebările unui interviu. Greșit. S-a licitat, Cristina Arad a câștigat, iar eu m-am întâlnit cu ea.

Am descoperit o femeie veselă, frumoasă, un antreprenor inteligent, o mamă caldă și bună, o momârlancă de origine, (născută la Petroșani și crescută de bunici într-un sat apropiat), demnă și vrednică. Ce frumusețe de întâlnire am avut! Este managerul și fondatorul companiei Alumni SRL cel mai vechi furnizor de software în industria sticlei plane folosită construcții, are o cifră de 3 milioane de euro anual. A fost, în timpul facultății de Automatică, muncitor necalificat, secretară la o fabrică de ferestre. A devenit manager al secției de sticlă din acea fabrică, apoi antreprenor în industria sticlei. O știe toată industria și are o capaciate evidentă de a-i face pe oameni să dea ce este mai bun din ei. I-a plăcut să crească animale, asta fac momârlanii, mulgea vacile, vindea lapte când era mică, dar i-au plăcut mai mult cărțile, decât vacile, după cum spune cu umor.

Am privit-o pe doamna din fața mea și am fost cucerită de privirea ei curată, curioasă și de zâmbetul sfios pe de o parte și contagios pe de alta, al acestei persoane al cărei farmec mi s-a părut că provine mai întâi din sinceritate.

Și am avut dreptate.

Cristina este momârlancă, provenind dintr-o comunitate puternică de țărani liberi din Valea Jiului care nu au avut niciodată pământurile în CAP-uri și care se ocupă dintotdeauna cu creșterea animalelor. Ei, urmașii dacilor, s-au aflat mereu în opoziție față de de locuitorii „noi” ai Văii Jiului, care au populat zona venind din alte părți ale țării, fără să aibă pământ acolo, numiți de către momârlani „barabe.

Ce relație este între momârlani și barabe?

De ură. Momârlanii au trăit mereu închiși în comunitatea lor, s-au căsătorit dintotdeauna între ei. Pe defileul Jiului este și granița cu Ardealul și Valea Jiului este în Ardeal, iar granița Imperiului Austro- Ungar a fost la 18 km sud de Petroșani. În Valea Jiului, zonă minieră, au fost aduși oameni la muncă, mai ales în timpul comunismului, când a fost o întreagă explozie demografică. Momârlanii au stat în depresiunea lor, păstrându-și obiceiurile din vremuri precreștine! Numai că, pe măsură ce au venit diverși oameni din alte zone, momârlanii au fost alungați de pe firul Văii, ajungând sus, pe dealuri. Orășenii îi disprețuiesc pe momârlani pentru că sunt țărani, pentru că se ocupă cu creșterea animalelor, iar momârlanii îi disprețuiesc pe orășeni că nu au pământ și că nu sunt din zonă. Ei bine, eu am crescut în această comunitate, rinții mei fiiind primii din familie care au studii universitare. Am făcut și eu școală, desigur, nici eu nici părinții mei nu am avut aceleași ocupații ca strămoșii noștri de 2000 de ani încoace.

Am crescut însă cu bunicii, care mereu mi-au spus că nu trebuie să fac lucrurile ca barabele, adică prost. Și din cauza asta, am ajuns să fac  uneori micromanagement, fiindcă eram convinsă că trebuie să le fac perfect pe toate, oricât de mici ar fi fost ele.

 La întâlnirea noastră

Și ai trăit în aceste două lumi?

Da, la 6 ani mulgeam vacile, țin minte chiar mirosul uneia pe care dacă închid ochii încă o simt cât era de caldă și de bună:). Dar mi-au plăcut mai mult cărțile decât vacile.

Și școlile?

În Petroșani, București, Brașov…

Cum ți s-a părut ție, o momârlancă… Bucureștiul?

Pe mine mama m-a adus aici, la București, la un doctor oftalmolog, între clasa a cincea și a opta, pentru că eram mioapă în condițiile în care, la mine în clasă, doar doi copii aveau ochelari! Acuma sunt doi care nu au ochelari! Dar eu așa m-am născut, mioapă. Era un oraș agitat Bucureștiul, viu, mi-a plăcut, asta ca să răspund la întrebare. Așa l-am perceput prima dată.

Cu cine te-ai căsătorit? Cu un momârlan?

Nu:) Cu un bărbat din Brașov care lucra în aceeași industrie cu mine și cu care am vorbit foarte mult la telefon înainte de a ne cunoaște… Iar din ziua în care ne-am văzut, asta a fost. E din Brașov, unde locuim și unde ne-am făcut o familie. Ne cunoscuserăm la telefon și vorbisem mult, și datorită meserie, dar și pentru că aveam o chimie așa…specială. Țin minte că ne-am stabilit în sfârșit o întâlnire în București, eu nu am mai putut ajunge fiindcă niște clienți mă solicitaseră la Negrești Oaș. Și i-am spus că voi pleca cu trenul din Petroșani spre clienți și că vom amâna întâlnirea noastră. Numai că el a aflat că trenul se va opri pentru puțin timp la Brașov și m-a sunat când am ajuns acolo, spunându-mi că mă așteaptă pe peron. Eu am coborât din tren, l-am văzut, mi-a dat o floare și apoi eu am urcat din nou în tren. Dar când ne-am întâlnit cu adevărat, am aflat că are 2 copii, că e divorțat și o mulțime de lucruri care mi-au explodat în cap. Dar am hotărât să încercăm.

Și copiii?

Fetița lui era mică, azi merge la facultate, iar băiatul era în clasa a cincea. Și au devenit ai mei. Ai mei cu acte în regulă și i-am crescut cu drag. Și, ca să nu ne simțim „singuri” în combinația asta am adus și o nepoată care avea o familie distrusă. Bref, am avut 3 copii, până când am făcut-o acum 3 ani pe Maria.

Și familia soțului?

El este dintr-o familie educată, o familie bună, pe linia ei aflându-se Sextil Pușcariu, acest nume nefiind singurul nume mare din neamul soțului meu. Eu, deși vin, spre deosebire de el, dintr-o societate arhaică, avem, în mod bizar, amîndoi aceleași valori deși ele vin din două lumi complet diferite. El a mâncat cu lingurița de argint, iar eu am muls vaci. Cine dintre noi o fi făcut o mezalianță?:)

Da, exact, cine? Ce au spus bunicii tăi când te-ai căsătorit cu cineva din afara comunității?

Faptul că m-am căsătorit cu cineva din afara comunității a fost cel mai simplu lucru, pentru că de fapt istoria este cu mult mai complicată. Eu aș fi rămas în comunitate, dacă nu ar fi existat comunismul. Îmi plăceau vacile și cred că aș fi avut o foarte frumoasă fermă, așa ca în Austria, dar în condițiile în care laptele era de 4 ori mai ieftin decât sticla de coca cola, îți dai seama. Așa că era de la sine înțeles cumva că mă voi căsători în afara comunității, odată ce i-am părăsit pe ai mei făcând școală, apoi facultatea departe de ei… Dar faptul că soțul meu nu era momârlan, nu a fost, repet, cea mai complicată treabă, ci că a venit în viața mea cu doi copii și că era divorțat! Și asta a fost considerat catastrofal, pentru că în fața comunității așa ceva era imposibil de acceptat. Numai că soțul meu, fiind un om de treabă, în timp lucrurile s-au așezat și el a fost „adoptat”. Dar a trecut prin mult teste, și de fiecare dată a ieșit bine:)

Vorbește-mi despre educație și afacere…

Am făcut facultatea de Automatică și, pe perioada ei, m-am angajat la o fabrică de ferestre, venind de la o regie de apă și cădură unde eram muncitor necalificat și unde lucram pe tipul nopții. Aveam doar de deschis niște robinete, nu era mare lucru, dar eram plătită și aveam nevoie de bani ca să mă întrețin la școală. Dar am auzit că la fabrica de ferestre se caută secretară și m-am prezentat la concurs. Acesta a constat în a traduce o scrisoare de afaceri din limba română în limba engleză. Eram 9 fete la concurs și eu l-am luat nu pentru că am scris cel mai bine, ci pentru că m-am mișcat cel mai repede. Asta m-a diferențiat, deși în sală era cel puțin o persoană care știa mai bine decât mine engleză și era mai dezinvoltă. Educația asta a bunică-mii, cum că noi suntem cei mai buni și restul e la pământ, nu a fost cea mai bună, pentru că în cele mai multe cazuri eu sunt stingheră, mai ales situațiile sociale, deși pot face față.

Și te-ai angajat secretară.

Da, și i-am bătut pe șefii aceștia ai mei la cap stau degeaba. Și atunci mi-au spus că ei fac numai rame de ferestre, dar ar vrea să înceapă să facă și partea de sticlă și așa m-am apucat să scriu un proiect pentru obținerea unor fonduri externe necesare unei secții de sticlă. I-am sunat, șefii aceștia nici nu stăteau în Petroșani, fabrica era deschisă doar pentru că zona era defavorizată și aveau niște scutiri fiscale și i-am întrebat ce trebuie să scriu, ce trebuie să fac. Și, la un moment dat, unul dintre ei, mai iritat, mi-a spus să mă descurc. Și m-am descurcat! Am obținut finanțarea!

Și după m-am apucat să și fac secția de fabricare a sticlei, eu habar neavând de așa ceva. Am cumpărat utilajele de la niște italieni, am aranjat o hală, am zugrăvit-o și gata. Aveam 23 de ani, eram fată, toți muncitorii erau bărbați, mineri disponibilizați. Era 1999, șefii mei căutau un inginer care să ne conducă pe toți, nu l-au găsit și așa că m-au pus pe mine la conducere, dându-mi 6 luni că să arăt ce pot face.

După 3 ani am plecat eu, deoarece câștigam mai mulți bani în weekend, decât mă plăteau ei în timpul săptămânii. Făcusem un program de optimizare pentru tăierea eficientă a sticlei, împreună cu prieteni, cu neamuri, toată lumea își bătuse capul și devenise un program foarte căutat, îl vindeam clienților pentru că era al meu, nu al firmei pentru care lucram.

Și câți angajați ai acum?

13.

Și ce cifră de afaceri?

3 milioane de euro.

Și ce faci exact?

Alumni, compania mea, se ocupă de proiectarea și ținerea în funcțiune a utilajelor care sunt necesare în fabricile de sticlă, îi învață pe sticlari ce au de făcut, vorbesc desigur de sticla industrială, folosită la construcții, mai ales. Suntem cel mai important furnizor de software. Noi am dezvoltat foarte mult ce am inventat atunci, dar avem și parteneri străini, furnizori, pe care îi reprezentăm în România.

Deci ești în această industrie încă de la început, te cunosc toți, nu?

Da. așa cred, poate doar cei care au deschis foarte recent să zic că nu mă știu, dar în rest…

Ce fel de management practici?

Personal. Dacă vei deschide o carte de management acolo mă vei găsi în vreo 10 categorii:) Încerc să fiu un despot luminat.

Te-ai născut antreprenor? Are legătură cu felul în care ai copilărit?

Nu știu dacă antreprenor, dar vânzător da, vindeam lapte când eram mică. În comunitatea momârlanilor nu era nimeni leneș, nu exista așa ceva. Acolo dacă nu ești harnic, mori! Eu și azi sunt uimită când văd că există zone la țară unde oamenii așteaptă să vină cineva să le facă ceva. Eu nu am văzut asta în copilăria mea, Îmi amintesc de bunicul meu care îmi spunea că așa e rânduiala, fiecare avea de făcut ceva, am aflat apoi că acesta era un tip de organizarea ca de cetate grecească. Vacile spre deosebire de corporație, au un program fix, mânâncă la aceeași oră și nu contează că nu ai dormit azi noapte, că ai băut până mai târziu, sau că nu ai chef să te scoli dimineața. Iar animalele acolo erau respectate, oamenii aveau grijă de ele.

Nu exista anxietate în comunitate, nu?(citesc aum o carte despre asta:)

Anxietate? La momârlani? Exclus!

Lasă un comentariu:

jooble