Ann Hindry : "O lucrare, ca să mă intereseze, trebuie să mă aresteze"

Ann Hindry

Ann Hindry, istoric de artă și Directorul Colecției de Artă Renault aduce în România o expoziție excelentă de artă contemporană în care veți putea vedea lucrări semnate de mari artiști ai genului. Expoziția va putea fi vizitată în cadrul Sezonului România-Franța, între 19 aprilie și 20 iulie.

Ann Hindry lucrează ca Director al Colecției de Artă Renault de 20 de ani.

Când a început colaborarea Renault cu arta?

A început în 1967 când această mare companie auto a decis să angajeze pe cineva care să înceapă să invite artiști, să descopere ateliere, sculptori și pictori. Așa a început. Apoi s-a oprit din considerente economice, s-a oprit pentru ceva vreme… După care un nou CEO, Louis Schweitzer,  a hotărât să reînvie această colaborare, ceea ce a fost destul de îndrăzneț la vremea resprectivă. Era de-a dreptul inovativ ca o mare companie de mașini să fie interesată de artă contemporană, așa ceva era complet nou!

Era neobișnuit pentru o companie de mașini, nu?

Da, era foarte neobișnuit. Au fost pionieri în domeniu. De fapt, totul s-a datorat unui om care a fost în top management, bun prieten cu un mare artist, Jean Dubuffet, acum considerat un Dumnezeu al artei moderne, dar care atunci era la început, nu auzise nimeni de el. Și atunci acest om, Claude Renard de la Renault, mort de mult timp, a inventat colaborarea dintre compania de mașini și artiștii timpului. Le-a deschis și artiștilor o lume formată din muncitori, din piese, din materiale, iar pentru artiști a fost foarte bine venit, fiindcă și ei erau în căutare de ceva nou. Și s-a creat o sinergie care durat mult timp.

Și cum a reînviat Renault această colaborare?

Au considerat oportun să o facă și au început să caute un om care să curatorieze această colecție. Și m-au sunat pe mine, iar eu am spus: mașini? Eu nu știu absolut nimic despre mașini, nu știu să disting un Peugeot de un Renault. Și apoi am zis… hai să vedem despre ce este vorba.

Și lucrați pentru Renault de…

20 de ani! Am crezut că voi sta acolo pentru o colecție, și apoi voi pleca! Nu era lumea mea, nu înțelegeam ce se întâmplă, dar cumva mi s-a părut interesant să rămân. Și am rămas . Și astăzi fac același lucru:). Mi-am petrecut timpul arhivând lucrările care fuseseră uitate, apoi aducându-le din nou la viață, am publicat o carte care a fost foarte apreciată, și apoi am zis hai să reîncepem cu artiștii. În prezent colecția este înfloritoare și intinerantă, o mutăm în câte o țară și încercăm să găsim artiști în țările unde expunem.

Ce artiști români aveți în vedere?

Caut în continuare, sunt câțiva artiști care mi-au atras atenția, unul este Sebastian Moldovan, și mai e cineva, dar deocamdată lucrurile nu sunt așezate. Trebuie să aflăm cum vom colabora, cum îi vom finanța… Eu niciodată nu cumpăr lucrări. Vreau să continui tradiția colecției de artă Renault care nu cumpără lucrări. Îi ajutăm pe artiști, îi ajutăm să creeze, dar nu cumpărăm lucrări.

Dar cum procedați?

Ne întâlnim cu ei și lucrăm în felul următor. Noi îi dăm artistului bani să creeze, materiale, condiții, ateliere, acces la departamentul de desing, iar apoi, dacă artistul lucrează 10 lucrări, noi păstrăm una, dacă lucrează 3, noi păstrăm una, dacă lucrează una, o păstrăm noi. Așa am creat întreaga colecție.

Ce artiști vor fi expuși în România?

Cei mai noi din colecție, desigur. Istoria este minunată, dar eu nu fac o expoziție istorică, ci vie, într-un eveniment viu. Firește vor fi și nume mari ca Jean Dubuffet sau Jean Tinguely, care sunt cunoscuți în toată lumea artei. Pentru că expoziția trebuie să aibă credibilitate și cea mai bună credibilitate este dată de generația veche și faimoasă de artiști. Va fi deci o bază formată din artiști faimoși.

Cum vede un critic de artă o lucrare? Îi caută emoția sau tehnica?

Este o întrebare foarte interesantă și complexă la care nu pot da un răspuns scurt. Important este să fiu surprinsă. Și acum în artă, este dificil să mă mai surpindă ceva. Gândiți-vă că am trăit cu artă, am scris despre artă și o lucrare, ca să mă intereseze, trebuie să mă „aresteze”. Să spun : oh, ce este asta? Și apoi să intru cu totul în ea. Poate simt nevoia să scriu despre artist. Sau poate simt nevoia să-l invit să facă parte din colecția Renault. Dar nu orice artist poate face parte din această colecție.

Pentru că această colecție nu este una care să intre în subiecte controversate, nu este partizană, nu este politică…

Care sunt regulile colecției? Artiștii trebuie să pună o tușă Renault lucrărilor lor?

Nicidecum. Arta lor trebuie doar să emane o prezență solidă, dincolo de naționalism, religie, politică, sexualitate. Este deasupra acestor subiecte. Dacă întâlnesc artiști mai vocali în arta lor, îi îndrum către muzee, sau alte spații.

V-a atras arta dintodeauna?

Da. Toată viața. A fost ceva la care am fost sensibilă de când mă știu. Nu am o explicație de ce, pentru că părinții mei nu au avut legătură cu asta, tata era atras într-un fel, dar ca activitate de duminică, mergeam la muzee cu mama, o burgheză tipică. Dar pentru mine a fost mereu o chemare. Eram studentă în științe politice, dar eram interesată de artă. Am plecat în America cu o bursă în științe politice și într-o zi am mers la MOMA. Și am văzut că era o expoziție care era prezentată printr-un tablou care m-a tulburat extraordinar și m-am uitat la dată. Era chiar în ziua aceea! Am fost să o văd și așa a început. Mi-am zis atunci ok, mă voi întoarce, voi absolvi studiile politice, dar viața mea va fi arta.

M-am întors la Paris, am căutat galerii de artă modernă, erau două… M-am dus la prima, nu era nimeni, m-am dus la a doua și am întrebat dacă pot lucra pentru ei. Și mi s-a spus că da, pot începe ca asistentă. Și am început așa.

Și v-ați educat și fiica pe drumul acesta?

Nu neapărat. Firește, am mers împreună la muzee, dar este un caracter puternic și o personalitate pe care nu o poți împinge spre ceva, dacă ea nu vrea. Dar pe soțul meu, tatăl ei, l-am întâlnit pentru că era pictor. M-am îndrăgostit de el, dar nu și de picturile lui:)

Bănuiesc că puteți spune multe despre istoria artei, dar pe mine mă interesează și ce ați putea spune despre istoria familiei dvs?

Familia mamei: burghezi, bogați, bunicul evreu, bunica nobilă. În anul 1940 Parisul este ocupat, bunicul fuge în Spania, bunica își ascunde copiii ca o eroină timp de 3 ani. Asta este istoria familiei mamei mele. Mergem în Anglia la familia de muncitori a tatălui meu. Tatăl meu este admis la Oxford și devine doctor. Mama se întâlnește cu tata în Elveția, se îndrăgostesc. Căsnicia lor este o catastrofă, cu toate că au 5 copii. Tata moare destul de tânăr și… asta e tot.

Deci aveți sânge cam din toată lumea…

Ah, da, sunt un pic irlandeză, un pic evreică… Sunt cetățean universal :))

Care este viitorul artei contemporane? Spre ce se va duce ca mesaj și interpretare?

E greu de spus. E ca și cum aș defini marea artă. Nu pot. Nu pot să o fac decât pentru mine. E o chestiune de simțire. Când văd sau aud marea artă, pentru că ea poate lua orice formă, nu-i așa?, îmi apar întrebări. Întrebări la care am nevoie de răspunsuri. Nu rămân cu întrebările, de aceea am nevoie să îl întâlnesc pe artist, să vorbesc cu el, să aflu răspunsurile. Dacă nu mi le dă, nu e o nicio problemă, dar eu trebuie să întreb.

Credeți că tehnologia va schimba asta?

Nu, nu cred. Dar cred că o abundență de informații poate fi în detrimentul creativității. Pentru că uneori trebuie să fii ușor inocent ca să lași creativitatea ta să existe. Dacă știi prea mult, vei ajunge la comparații și asta nu este calea cea mai bună să creezi.

Care sunt așteptările dvs legate de expoziția din România?

Mi-a plăcut mult încă de la început ideea de a avea o expoziție în România, pentru că nu știu atât de multe despre România. Știu despre scriitori mari români și, cultural vorbind, mi s-a părut întotdeauna specială. Aici există un fel de inocență, dar nu în sensul de naivitate. Și m-am bucurat că au apărut atât de mulți artiști și arta contemporană a înflorit aici, iar această expoziție este o oportunitate pentru mine să găsesc artiști români pe care să-i includ în viitoarele expoziții.

Lasă un comentariu:

Comments are closed.