Ioana Ciocan este curator, Directorul General al Art Safari, colecționar de artă și profesor la Facultatea de Istorie a Universității București. Discuțiile cu ea sunt adevărate bijuterii. Ioana este modernă, tânără, are un spirit viu și, chiar dacă nu te pricepi la artă contemporană, după ce o auzi vorbind, simți că te-ar putea interesa subiectul. E la a cincea ediție de Art Safari (11-19 mai) și a reușit o mare performanță: colaborarea cu Fundația Louis Vuitton din Paris, al cărei curator, Herve Mikaeloff a ales lucrările ce se vor vedea în expozița centrală și care este un mare iubitor de artă contemporană românească.
Ce este cel mai greu în a fi curator?
Cred că cel mai greu este să obții finanțări. Munca unui curator implică absolut toate părțile unui proiect, cu toate că nu ar trebui să implice… Curatorul ar trebui să cerceteze ce există în piața de artă, să aleagă, să decidă ce intră în expoziție conform conceptului ei, s-o panoteze, să scrie textul catalogului de sală… Evident că nu se întâmplă numai asta niciodată… Rolul curatorului a tot crescut din anii 70 încoace și s-a tot expandat, iar acum curatorii sunt implicați și în promovarea evenimentului, și la atragerea vizitatorilor și în stabilirea conferințelor și în atragerea sponsorilor… Este un job destul de complicat pentru că și lumea artistică e foarte complicată, iar curatorii au devenit factori decizionali. De exemplu, pentru ediția asta de Art Safari am vorbit cu Herve (curatorul Fundației Louis Vuitton) amplasarea tuturor lucrărilor, ordinea, povestea pe care el a vrut s-o zică.
Ajungem imediat și la Herve. Până atunci aș vrea să îmi spui în ce fel este arta este utilă azi? Se poate trăi foarte ok și fără artă acasă, nu-i așa?
Desigur, poți trăi fără artă, cu toate astea oamenii nu au trăit niciodată fără artă. E suficient să ne uităm în peștera Lascaux și să vedem animalele care aleargă pe stânci. Este ceva ce ține de ființa omenească și îmi place să cred că nu o va părăsi niciodată.
Deci oamenii trăiesc în artă și cu artă, fără ca măcar să-și dea seama că o fac…
Normal!
Astăzi cum este ea utilă. Cum a evoluat ea?
Acuma există și o bucată mare din artă care se achizionează pentru investiție. Aici vorbim despre artiștii români de patrimoniu, arta noastră națională cu Grigorescu, Tonitza… Acestea sunt investiții sigure. Și avem mulți colecționari. Cu toate astea, numărul acestora este mai mic decât al celor care cumpără mai întâi cu inima și apoi cu portofelul. Trebuie mai întâi să te îndrăgostești de o lucrare și abia apoi să o cumperi. Arta își păstrează locul în inimă, chiar dacă e achizionată pentru tranzacții…
Ediția numărul 5 a Art Safari se întoarce acolo de unde a plecat, și anume în Piața George Enescu, unde s-a construit un adevărat pavilion expozițional!
Da, așa e. Și îmi doresc să iasă bine și să rămânem și pentru celelalte ediții în Piața G. Enescu. Îmi doresc ca în fiecare an, în fiecare lună mai, bucureștenii- și românii- în general, să știe că aici găsesc artă, că luna mai este luna dedicată artei și, implicit, este luna Art Safari.
Care sunt ”pic”-urile acestei acestei ediții a Art Safari?
Oh, sunt atât de multe… Să zicem că am 5 favorite.
1. Primul este Art Safari Kids, care rămâne preferatul meu, mai ales că l-am văzut crescând de la 2 copii la ediția de la Ciclop din 2015, la 2000 de copii anul trecut. Avem o creștere absolut fabuloasă, ceea ce mă face să îmi dau seama de cât de mult își doresc părinții ca ai lor copii să aibă parte de o activitate atât de interesantă ca aceasta pe care o oferim noi, adică tururi ghidate și ateliere de creație. Nu-i punem la o masă și le spunem hai desenați, ci îi plimbăm îniante prin Art Safari și le explicăm ce văd în fața ochilor.
2. Lucrarea care ne vine de la Fundația Louis Vuiton de la la Paris, o lucrare absolut monumentală de Mircea Cantor, de 10 metri lungime, care va putea fi văzută și prin peretele transparent al Art Safari care va fi amplasat față în față cu MNAR. Deci lucrarea va fi pentru tot publicul.
3. Împrumutul pe care îl avem de la Muzeul Pompidou, un Brâncuși pe care îl găsim în expoziția Alinei Șerban.
4. Colecția RAPPS de pictură- este foarte interesant să vedem și noi ce vedea Ceaușescu pe pereții reședinței lui. Acolo e o lucrare care mie îmi place foarte mult, un Dan Hatmanu cu niște personaje așa, destul de îngândurate care mă fac să mă gândesc la epoca respectivă- e o lucrare destul de întunecoasă și pe care am și pus-o în spațiul public (cine o reperează primește un bilet la Art Safari)
5. Colecția de 50 de impresioniști din colecția BCR. Avem această colecție în Art Safari de anul acesta și publicul va putea vedea ce înseamnă artă românească de patrimoniu, avem o listă extinsă de artiști valoroși care vor fi prezenți în această ediție.
În această ediție vine Herve Mikaeloff, curatorul Fundației Louis Vuitton, ceea ce face evenimentul cu atât mai picant din punct de vedere artistic…
Da, sunt 12 luni de când suntem împreună în acest proiect, a fost extrem de implicat în Art Safari de când a acceptat să curatorieze expoziția centrală. Colaborarea pe care o avem anul acesta cu Fundația Louis Vuitton e foarte importantă pentru noi, ca și colaborarea pe care o avem cu Muzeul Pompidou din Paris. Ei au acceptat împrumuturi muzeale cu noi, un eveniment de artă din Estul Europei, până la urmă.
Revenind la Herve, el știe foarte bine piața de artă românească, a contribuit la achiziția de artă românească contemporană pentru Fundația Louis Vuitton. Cu ajutorul lui am reușit să avem în expoziție lucrări importante din colecție, cum este aceasta a lui Mircea Cantor. De fapt, avem 3 prezențe Mircea Cantor anul acesta, o lucrare făcută special pentru Art Safari, împrumutul de la Louis Vuitton (Dior/Bihor) și performance-ul pe care Mircea Cantor îl va face în data vernisajului.
Cine alege toate lucrările care sunt expuse?
Din expoziția centrală, Herve Mikaeloff, din pavilionul expozițional Alina Șerban care a fost și curatorul României la Bienala de la Veneția, de la BCR le-am ales noi împreună cu partenerii noștri de acolo.
Cât durează munca la Art Safari?
12 luni. Îndată ce terminăm Safari 5 începem să ne gândim la Safari 6. Ne consultăm acum cu întreaga echipă care să fie highlight-urile următoarei ediții. În acest moment tindem spre o prezență franceză, pentru că este sezonul România Franța, sau o expoziție engleză. Nu știm încă, dar la finalul ediției, am vrea să ne hotărâm, ca să începem să trimitem deja invitațiile, pentru că numai în România se lucrează pe termen scurt. Dar dacă vrem artiști și lucrări mari, trebuie să ne apucăm încă de acum de hârțogărie.
Spune-mi cu ce asociezi numele artiștilor… Mircea Cantor?
Seriozitate și foarte multă implicare.
Marius Bercea?
Trebui să mă gîndesc la vegetație… Pentru că lucrarea pe care o veți vedea în Art Safari este impresionantă și are atât de multă culoare și mult verde… E ca o junglă. Are 8 metri pe 3 metri și e adusă din Berlin…
Ioana Stanca?
Mătase.
Arantxa Etcheverria?
Îmi aduce aminte de Horia Creangă și de arhitectura interbelică a Bucureștiului.
Cum ai defini succesul lui Art Safari?
100 % e succesul publicului, nu al nostru. Eu stau în Art Safari de dimineață până seara și este absolut fascinant să mă plimb printre oameni și să aud ce comentează… Și este extraordinar când mă opresc oameni care-mi spun, Vai ce treabă minunată faceți, Eu am venit din Constanța, eu din Brașov ca să văd Art Safari… Am mare încredere în publicul din România care vrea să vadă lucruri care să se potrivească cu acest secol! Muzeele trebuie să se dezmorțească puțin și să încerce să nu mai fie așa… muzee… Trebuie să fim o entitate vie ca să ne păstrăm publicul.
Ce ar trebui să facă un muzeu ca să redevină interesant?
Să accepte o colaborare vizuală între arta contemporană și cea de partimoniu. Ar putea să dea drumul patrimoniului să circule, de la Constanța la București, Brașov, Cluj și tot așa…
Și nu se întâmplă asta?
Nu. Uite acuma încercăm să organizăm o expoziție în China. Cea mai recentă expoziție pe care statul român a organizat-o acolo a fost acum 20 de ani! Ar trebui să organizăm expoziții în afara țării, fiindcă altfel nu-i putem face cunoscuți pe artiștii români în alte părți. De pildă nu s-a făcut niciodată o expoziție la Belvedere la Viena, deși e atât de aproape!
Și ar fi și o sursă de câștig…
Da! De ce să nu văd o expoziție cu Luchian? Nu e nimic în neregulă cu pictura lui Luchian! Doar că nu a existat niciodată o colaborare între muzee în așa fel încât să poată lucrările lui Luchian să plece în afara țării…
Mi se pare ciudat
Și totuși e realitatea…
Ce se întâmplă cu arta modernă când nu mai e modernă?
Devine contemporană:). Pentru că arta modernă se oprește în anii 60 și din anii 60 ea devine contemporană. Sunt lucrări de artă modernă grozave la MNAR, dar … nu le știe nimeni! Pentru că stau în muzeu și uită lumea de ele! Art Safari a avut anul trecut 30 000 de vizitatori în câteva zile, în timp ce Muzeul Național de Artă al României, a avut tot anul 16 000! Trebuie să fie ceva în neregulă. Și nu spun deloc că ar fi vina directorilor sau ministerului, dar cumva ar trebui ca toți să colaboreze în așa fel încât să încercăm să aducem publicul mai aproape de artă. Cred că de fapt asta a făcut Art Safari, a adus arta înspre oameni. Am mare încredere în capacitatea de absorbție culturală a noastră!
Care este valoarea lucrărilor expuse?
10 milioane de euro, ceea ce înseamnă că și valoarea asigurărilor este foarte mare! Art Safari este un proiect scump. De aceea el, fără partenerii noștri, nu ar putea avea loc.
Tu ești și profesor!
Da, predau un curs de Piață de Artă la Facultatea de Istorie din cadru Universității Bucurețti. Am foarte mulți invitați la curs, specialiști în domeniul lor- avocați care vorbesc desre dreptul de autor, experți- care spun cum se expertizează un obiect de artă, etc. Îi pun în contact pe studenți cu cei care practică bucăți din piața de artă în acest moment. E foarte important să nu vorbești din cărți, ci din practica din domeniu.
Am mare încredere în publicul din România care vrea să vadă lucruri care să se potrivească cu acest secol!
Ești și colecționar de artă…
Da, dar nu mi-am dat seama că sunt… E amuzant, dar așa e… Anul trecut Roxana Voloșeniuc m-a rugat ca, pentru Elle, să-i găsesc un colecționar care să-i deschidă ușa și care să vorbească despre colecția lui. Și nu știam pe cine să dau, iar Dragoș (Vărșăndan, soțul Ioanei), mi-a zis uită-te și tu puțin în jur și… mi-am dat seama că am foarte multe lucrări, erau unele peste altele… Și cu ocazia asta, le-am sortat, am pus simeze, că nu aveam în casă și mi-am dat seama că am o cantitate mare de lucrări, și așa am ajuns să realizez că am colecționat. Dar cred că sunt mulți în situația mea care strâng, strâng, strâng…. lucrări mici, desene, nu vorbim de pânze de 200 000 de euro, ci tot felul de obiecte și obiecțele. Dar nu sunt un colecționar serios, care să facă un studiu, sau o analiză profundă a colecției, ci unul care a adunat cu inima…
Și cum îți privești acum colecția?
În timp, gustul meu s-a schimbat… Ce am preferat acum 15 ani, nu mai prefer acum… O colecție de artă trebuie reîmprospătată. Evident că sunt lucrări care rămân și la care nu cred că voi renunța niciodată, dar pe unele le-aș pune spre vânzare fără nicio problemă. E ceva ce am observat și la colecționarii serioși. Adaugă colecției lor, dar și renunță la lucrări care nu-i mai reprezintă.
Ce teme ai în colecția ta?
Politică și de dragoste.
Acestea sunt și temele vieții tale personale?
Crred că în cea personală sunt dedicată numai dragostei.
Și primești pe email ultimele interviuri.
Prețuim și respectăm intimitatea ta. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.