Olive Kettridge și The Crown- seriale de văzut

Olive Kettridge și The Crown- seriale de văzut Richard Jenkins, Frances McDormand. photo: Jojo Whilden

Olive Kettridge

Am citit cartea lui Elizabeth Strout cu același titlul (pentru care a luat Premiul Pulitzer în 2009), dar niciodată nu am avut timpul necesar să văd și miniseria realizată de HBO cu Frances McDormand în rolul principal alături de care evoluează Richard Jenkins și Bill Murray, ca să-i amintesc doar pe cei mai cunoscuți și mai premiați actori ai serialului.

Povestea este tulburătoare. Începe cu Olive care se plimbă printr-o pădure din Maine, având cu ea o armă încărcată cu un singur glonte, un aparat de radio și o pătură. Intenția e clară: să se sinucidă. În momentul în care îndreaptă arma spre sine, acțiunea filmului se mută cu 25 de ani de în urmă.
Începe astfel povestea vieții unei unei femei dure ca o stâncă, mamă și soție, dintr-un orășel, Crosby, din Maine.
Personalitatea lui Olive, interpretată magistral de Frances McDorman (premiată Oscar) este fascinantă. O femeie care ascunde o inimă caldă și puternică sub o carapace antipatică și rece.
Drame, depresii genetice în orășelul de provincie, terminate cu sinucideri sau crime, tensiuni și iubiri neîmpărtășite, sau trăite ascuns și mocnit. Este un film foarte bine făcut, o serie în 4 părți pe care o recomand. Și, evident, cartea. E la fel de bună…

The Crown
Ecranizarea vieții Reginei Marii Britanii, Elizabeth și a Prințului Consort Philip împreună cu toți ai lor, a avut ca rezultat o umanizare teribilă și deșteaptă (ca imagine, cel puțin), a celei mai notorii familii regale din lume.
În condițiile în care planeta se schimbă în fiecare zi, în care regimurile se frământă ca aluatul în mâinile bucătăresei, această monarhie a cărei istorie este neîntreruptă de 1000 de ani și mai bine rămâne cea mai spectaculoasă.
Claire Foy a fost, în sezoanele 1 și 2, întruparea perfectă a Reginei, a jucat-o atât de bine încât parcă și la conferințele de presă avea o alură maiestuoasă… Sigur, asta nu a împiedicat-o ca zilele trecute chiar să anunțe divorțul de soțul ei, pe cât de mare fiind succesul său profesional, pe atât de neîmplinită fiindu-i viața personală. Filmul are asemănări izbitoare cu realitatea, câteva dintre acestea fiind surpinse mai jos.

Ce este atrăgător la acest serial?

Costumele, cutumele, dramele și chiar disfuncționalitățile pe care iată, chiar și o familie regală le are.
Dincolo de aceste lucruri care pot părea ușoare sau normale, ce se desprinde din serial este că a fi regină înseamnă a fi prizonieră într-un mare castel, într-un mare regat, într-o mare de principii și reguli. Uneori chiar penibile.
Dar dincolo și de asta, demnitatea, buna decizie, umorul și sacrificiul vieții private, a dorințelor sau nevoilor omenești în favoarea interesului regatului, stârnesc respectul și admirația evidentă.
Sezonul trei se lasă puțin așteptat, pentru că Peter Morgan, creatorul serialului lucrează încă la casting. Acțiunea s-a oprit în anii 70, pornind din 40, e drept.
Pentru Elizabeth cea din perioada asta, Nina Gold (cea care s-a ocupat și de castingul serialului Game of Thrones) a ales-o pe Olivia Colman. Helena Bohnam Carter o va juca pe Prințesa Margaret, sora reginei. În ceea ce-i privește pe Prințul Charles, Camilla Shand sau Princess Anne, Gold spune pentru Vanity Fair că nu va alege mari actori, ci chipuri tinere și mai puțin cunoscute, așa cum au fost de fapt și Claire Foy sau Paul Bettany care i-au jucat pe Regină și Prințul Philip în tinerețe.

Lasă un comentariu: