Ziua 5. #Stauacasă și îmi aduc aminte de întrebarea lui Vodolazkin

Ziua 5. #Stauacasă și îmi aduc aminte de întrebarea lui Vodolazkin Foto Pixabay si Radu Sandovici

Ah, ce aș ieși la o cafenea. Azi e ziua aia cu „aș face”…

Nicicând nu mi s-a părut orașul așa, ca un dușman biologic, ca un depozit de virusuri, ca un pericol fără formă…

Am mai simțit asta odată, cu mult timp în urmă… În Bangui, capitala Republicii Centrafricane unde am ajuns mai mulți ziariști să scriem despre cum P&G, colaborând cu Unicef, ducea vaccinuri copiilor care mureau în niște chinuri cumplite din cauza tetanosului.

Când am ajuns în Bangui, ne-au cazat într-un hotel de o stea, vai de el… Și, când am ieșit pe balconul camerei și am văzut curtea hotelului îngrijită, dar dincolo de ea, un perete negru zidit din rămășițe și un gândac care urca pe marginea ferestrei, mi-am dat seama că ajunsesem în iadul bolilor.

Mirosea dulce, fetid, umed. Dar lumina, culorile… Doamne, ce bucurie!, parcă natura nu avea nicio treabă, boala era grija noastră, nu a ei. Ea înflorea și exploda în jeturi de lumină și culori, în mirosuri de flori cum nu mai văzusem pe lume…

Dar era țara bolilor necunoscute, așa se numea, așa era supranumită. Și da, mirosea a un fel de boală și asta m-a speriat atunci.

Ei bine, am aceeași senzație acum când ies chiar și la magazin, senzația unei boli necunoscute.

În fine, suntem împreună în încercarea asta și împreună vom ieși din ea. Ne vom privi peste 10 săptămâni în ochi și vom ști că nu, nu totul e ok în viețile noastre, dar că am avut putere și am înțeles ce avem de făcut mai departe. Avem de mulțumit…

Italia este în continuare cea mai afectată țară. Mă doare suferința infiltrată în corpul acestei țări luminoase. Nu înțeleg cum au ajuns așa.

Dimineață am făcut un nou live cu Ileana Badiu pe Instagram. Ileana era tristă, nu-i priește starea acturală, dar cui îi priește? Cătălin, soțul ei este medic. Un medic conștiincios, un medic excelent, pe care-l cunosc de mult timp și pe care îl simt ca pe un frate.

Mă gândesc la toți prietenii mei, la părinții mei. Mi-e dor de ei și nu pot merge să-i văd. Ei sunt la Pitești, oricum ne vedeam rar. Îmi aduc aminte acum vorbele mamei când am plecat la 20 de ani de acasă, „te duci așa de departe”.La o oră distanță, am zis eu… Ți se pare departe?”

Uite că a avut dreptate, uneori ora asta ajunge să fie lungă cât o lună sau două.

De mâine citesc. Asta fac: mă așez și citesc.

Și mă rog.

Am găsit niște cărți vechi rămase de la bunicul meui, cărți de rugăciune. Ce limbă frumoasă este în ele, ce scriitură. Cred că sunt de pe la începutul secolului trecut…

Și simt nevoia să mă conectez din nou la sursă, la El. Ce s-a întâmplat cu noi de nu mai vorbim despre asta, ce s-a întâmplat cu noi de ne batem joc unii de alții și toți de acest Pământ? Asta îmi aduce aminte de Vodolazkin, unul dintre cei mai mari gânditori ai acestui secol din care citez mai jos:

După părerea mea, legăturile cu El erau mai directe pe vremuri– scrie Evgheni Vodolazkin în cartea sa „Laur”. Mai mult decât atât, pur și simplu existau. Acum natura acestor legături îi preocupă doar pe puțini, și asta e neliniștitor. Să fi aflat noi, din Evul Mediu încoace, vreun lucru complet nou, care să ne permită să ne relaxăm?”

Bună întrebare….

Noapte bună, mâine e o nouă zi. O zi care va fi mai bună decât azi.

Lasă un comentariu:

jooble