Am realizat cu succes două lucruri în toate aceste zile, și luni, și ani de când stau/stăm mai mult în casă!

Primul– că citesc mult mai repede și că pot termina o carte pe săptămână. Viteza a crescut cu anii, parcă sunt mult mai capabilă acum să mă concentrez decât anul trecut, de pildă.

Al doilea este că dacă vreau să am timp și să fac cât mai multe lucruri, NU trebuie să dau drumul la televizor, că dacă îl deschid, s-a zis cu ziua mea, cu orele, cu liniștea, cu tot.

Am o dependență clară de tot ceea ce înseamnă ecrane: de la telefon la televizor.

Dependență înseamnă că stau cu telefonul lipit de mână, cu laptoul deschis în față și cu teveu vorbind singur în living.

Ah! O paranteză: din cauza acestei dependenței, ca să nu o alimentăm, am refuzat să ne luăm mai multe televizoare, avem doar unul. Știu, e strigător la cer!:) Dar mai multe aparate în casă ar însemna că nu ne mai vedem unul cu altul, pentru că fiecare va sta în fața ecranului lui și va urmări ceea ce dorește.

Așa că ne obligăm în felul acesta să ne adunăm pe canapeaua din living toți trei (și pisica) și să ne uităm la ceva care să ne mulțumească pe toți.

Și se negociază din greu: cine are argumentele, cine roagă mai frumos, cine este mai îndreptățit câștigă. Totul a plecat de la faptul că deseori mi se spunea „sigur, ne uităm la ce vrea mama, sau la ce alege mama”. Așa că am aceptat și alte programe, ca să nu fiu descrisă ca dictatorul găștii.

Faptul că avem un singur televizor ne face (culmea!) să stăm mai puțin, fiindcă dacă ne așezăm așa pe canapea, ne plictisim și, imediat după film sau program, încercăm să facem și altceva.

De curând am constatat că ne-ar trebui totuși un televizor nou, că ăsta s-a cam dus și a ieșit din trendul tehnologic, așa că ne orientăm spre un alt aparat. Nu vrem să-l desființăm, adică să ne lipsim cu totul de tv, că vrem să mai luptăm cu tentația:) cu toate că mă gândeam zilele trecute la blestemul de pe capul omului modern care are atâtea războaie de dus cu o mulțime de ispite. Nici în casă nu poate fără ele, dar nici afară nu e mai liber.

Suntem parcă vânați să devenim dependenți de ceva… de telefon, de televizor, de cumpărături, de mode, de fumat, de alcool, de social media…

Uneori simt că libertatea mea nu mai există, deși am senzația că sunt liberă, paradoxal.

În fine, cât o mai ține asta cu televizorul unic în casă, e bine, cât nu, vedem unde vor duce negocierile.