Da, am avut de curând un accident. Unul la care nu mă așteptam, dar… la ce accident te aștepți? Mașina e distrusă, iar acum eu nu simt nimic. De fapt, cred că sunt într-un fel de denial... M-a lovit o altă mașină în timp ce eram la volan, mașina mea s-a pulverizat, partea din față a dispărut, în timp ce habitaclul a rămas intact și, în timpul impactului și imediat după, în fracțuni de secundă, am avut următoarele flashuri:

1. Aaaaaaa….. să nu explodeze!!!!

2. De ce face ambreiajul așa????

3. Să dau timpul înapoi cu o secundă… Să mai ies o dată de pe stradă…

4. A, deci secunda aia există?

5. Nu s-au deschis airbagurile. E bine.

6. Să ne oprim o dată din mișcarea asta!

7. Ne-am oprit… și acum ce fac?

8. Să-l sun pe Mihai. Să vină. Că eu nu pot face nimic, nu știu ce să fac de acuma….

Am început să plâng, întrebându-mă de ce plâng. În interior nu era nimic mișcat. Totul era ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Întrebarea de ce mi se întâmplă tocmai mie nu a apărut în mintea mea, probabil pentru că niciodată, sau foarte rar, am folosit-o. O dată din pragmatism- știu că nu voi primi vreodată un răspuns, și o dată din luciditate- eu nu sunt buricul Pământului, în consecință, da, mi se pot întâmpla chiar și mie, i-auzi! lucruri neplăcute.

Asta este, merg mai departe, mulțumind cu umilință Lui Dumnezeu că m-a mai salvat o dată.

Încercările, zicea bunicul, sunt semne de verificare a credinței. Și eu cred astfel. Viața e un fel de #zidupăzi, luată ca atare, fără revoltă și fără prea multe întrebări fără rost.

Nu am simțit vreo durere că am rămas fără mașină, deși iubesc mașinile și conduc dumnezeiește, nimic nu mă relaxează mai mult decât condusul în trafic (bine, dacă pui la socoteală că adorm în aparate RMN, îți cam dai seama ce sistem nervos am). Nu am simțit nicio durere. Am simțit că am scăpat de ceva și că a doua zi dimineață mă pot trezi, am voie, deci, să mai prind o dimineață.

Pot spune că am avut o revelație, și că nimic nu mă prea mai deranjează acum, că greul e greu cât îl faci tu greu și că te poți ridica deasupra a tot și toate cu înțelepciunea gândului că poate azi e ultima ta zi pe aici.

Ps: Nu, nu foloseam telefonul la volan, dar altă imagine nu am vrut să dau. Cea cu mașina terciuită nu mi s-a părut o idee bună…