Joker, sau cum „noi, cei care am reușit, ne uităm la ceilalți ca la niște clovni”

Joker, sau cum „noi, cei care am reușit, ne uităm la ceilalți ca la niște clovni”

Am ieșit de la filmul Joker cu un profund sentiment de milă. Milă în cel mai curat și mai ne-peiorativ sens. O milă sfâșietoare.

Sună ciudat ce spun, dar Joker este probabil cel mai acut strigăt al umanului pe care l-am auzit/văzut în ultimii ani.

Așa cum „The last Tempation of Christ” este cel mai profund manifest al creștinismului, așa Joker este declarația disperării unui clovn trist. Și abuzat. Și bolnav.

Boala lui Joker vine din ne-iubire.

O mamă, bolnavă și ea de aceeași suferință, își neglijează fiul, îl lasă a fi abuzat și lovit de iubiții ei, boala lui mentală fiind rezultatul unei violente lovituri la cap primite în timpul acestor abuzuri.

Joker suferă de o manifestare nervoasă care îl face să râdă atunci când suferă și nu cred că am auzit vreodată până acum un râs atât de dureros, mai trist decât orice plâns, un râs nervos, disperat, un râs care m-a făcut să plâng sfâșiată de milă, de compasiunea cea mai umană și mai adâncă.

Joaquin Phoenix face un rol de Oscar și, dacă ar exista un premiu mai sus de Oscar, probabil că ar trebui să-l primească și pe acela.

Filmul este, pe scurt, viața lui Joker înainte de a deveni cel rău, ticălosul pe care îl cunoaștem din poveștile benzilor desenate.

Dar Joker nu a fost așa mereu. El ajunge din abuz, din ignorare, din izolare, din nepăsarea celorlalți, un criminal.

Joker își dorește să devină un comedian, pentru că i s-a spus de mic un lucru pe care îl tot repetă, că a fost născut să aducă zâmbete. De aceea, când nu are succes în cluburile de stand up, pentru că nu e amuzant, cum ar putea fi? în mintea lui realitatea se schimbă și devine exact inversul, arătându-ți ce ar fi putut deveni Joker, dacă lucrurile ar fi stat altfel.

Dar nu au stat.

Thomas Wayne, tatăl perfect al lui Bruce, cel ce avea să devină Batman mai târziu, spunea, atunci când și-a anunțat candidatura la Primăria orașului Gotham că „noi, cei care am realizat ceva în viața noastră, ne uităm la cei care nu au făcut-o, ca la niște clovni.”

Asta, după ce Joker, deghizat în clovn, fiind bătut cu brutalitate în metrou de 3 bărbați, întâmplător angajați în compania lui Wayne, îi împușcă pe aceștia.

Noi cei care am reușit, ne uităm la cei care nu au făcut-o ca la niște clovni…

Cât de adevărat! Cât de actual!

Așa încât orașul se umple de clovni, de oameni care își pun măști și care se adună în mase revoltate, ajungând la huliganism și haos.

Pentru că noi, cei care suntem de succes, îi disprețuim pe cei care nu sunt…

Joker ajunge deci un criminal, îl omoară inclusiv pe Murray Franklin (Robert De Niro), vedeta unui late night show care îl invită în emisiunea lui pentru… a râde de el.

„Capeți ceea ce meriți”, îi spune Joker împușcându-l în direct.

Pe străzi lumea urlă „capeți ce meriți”, Joker este arestat, mașina de poliție în care este dus este lovită, este scos de clovnii înmulțiți în oraș și purtat pe brațe, adulat, în sfârșit aplaudat. Nebunia este aplaudată, deraierea este înțeleasă, așa cum suferința nu i-a fost.

Cristian Tudor Popescu spunea că filmul este anti uman, eu spun că filmul este profund uman.

Vorbește exact de iadul prin care trecem și în care rămânem dacă nu iubim. Iubirea aceea care ne face empatici, buni, toleranți. Filmul vorbește despre lipsa lui Dumnezeu, despre lipsa verticalei ca axă altminteri obligatorie a vieții noastre de vrem a fi împlinite.

Joker este despre ceea ce putem deveni noi și ceilalți dacă nu iubim, despre ce pot face neiubiții, izolații și marginalizații de către societatea care, dacă mai crede că trebuie să se uite la cei care nu au reușit de la înălțimea sucesului, să nu se mire când cei ignorați vor deveni o masă critică, nebună și alienată, care îi vor ucide pe cei ce nu i-au lăsat să trăiască.

Nebunia poate deveni contagioasă, acesta este unul dintre mesajele filmului. Iar ea nu poate fi vindecată sau, mai exact, estompată, decât prin implicare, grijă și empatie. În afara acestora nu rămâne decât iadul.

Foto Cinemagia

Lasă un comentariu: