Când mă uit la o fotografie, la un portret, mă uit mai întâi la ochii celui din imagine, la felul în care el privește, cum se uită, ce-i spune privirea.

Simt energiile chipurilor ca pe niște mângâieri sau dimpotrivă, ca pe pe niște pumni trași în plex, am o sensibilitate, i-aș spune, la ceea ce oamenii trasmit fără cuvinte…

Uneori mi se întâmplă să intru într-o casă (sau într-un interior) și să am diverse reacții la estetica sau lipsa ei din acel loc. Mi se face greață sau amețesc și nu mai pot sta acolo unde urâtul este într-o formă vizibilă (sau invizibilă) prezent, așa cum mă liniștesc și mă umplu de bucurie în spații sfinte sau în locuri armonioase.

Am avut de-a lungul vieții reacții fizice, am somatizat virulent, situații în care corpul meu mi-a dat semnalul: „pleacă de aici!” Și firește, așa cum nu ne ascultăm vocea interioară de cele mai multe ori, așa ignorăm și semnele pe care ni le dă organismul, ceea ce și eu am făcut, destul de des.

Revin la fotografii…

Când lucram la Viva! alegeam împreună cu colegii mei fotografia de copertă pe baza esteticii și conform regulilor pe care prima pagină a revistei trebuia să le îndeplinească, dar și ținând cont de energia transmisă de personaj. Am lucrat cu mulți fotografi și îi respect pentru ceea ce au făcut și pentru arta lor. Îmi place să mă uit la fotografii, au o poezie și conțin (cele bune) și adevăr, și mister în același timp.

De curând, răsfoind internetul, am dat peste acest fotografii care fac parte dintr-un album, „Icons ”, recent lansat de fotograful celebrităților mondiale, Andy Gotts.

Aceste imagini au fost expuse la Londra până de curând, iar cartea, lansată cu ocazia acestei expoziții, se găsește pe amazon sau alte site-uri de shopping.

Am privit mult chipurile, în special pe ale lui Anthony Hopkins și Tony Curtis. Pe cel din urmă, Andy Gotts, complet necunoscut și aflat la începutul carierei sale, l-a fotografiat după ce soția acestuia a fost de acord, de pe o zi pe alta! să se facă ședința foto. Tony Curtis, care nu se simțea bine, ar fi vrut să anuleze întâlnirea, dar a onorat-o totuși, cu o condiție. „Care”, a întrebat Gotts. „Îmi promiți că mă poți face să arăt ca o figură legendară din nou?” l-ar fi întrebat pe Gotts: „Da, voi face tot ce pot pentru asta”, a zis Gotts.

Fotografia rezultată, cu Tony Curtis pictat pe față cu steagul american este, se pare, una dintre cele mai bune ale actorului, într-adevăr.

La scurtă vreme  după acest moment el a și murit…

Ian McKellen și Patrick Stewart se joacă, râd și se strîmbă. Ce neașteptat!

Harrison Ford s-a amuzat atunci când Andy Gotts i-a spus să se prostească. „De obicei le e frică de mine, a spus Harrison Ford, de aceea mi-a plăcut acest fotograf care nu s-a temut să încerce altceva”.

Andy Gotts nu avea pe nimeni alături în studio, atunci când făcea portretele, nici asistenți, nici echipă, pe nimeni. Și asta, pentru că avea dorința de a face pozele rapid, fără să piardă timpul pentru ca „subiectul” să nu obosească. Îi poza pe actori în timp ce discuta cu ei. Paul Newman, de exemplu, a fost fotografiat în câteva clipe, dintr-un singur click, ceea ce l-a făcut pe actor să râdă cu admirație.

Nu a dorit și nu i-a plăcut să folosească photoshopul. De aceea… nici nu l-a folosit, arătând riduri, expresii, pori…

Timp de 30 de ani a fotografiat nu doar actori, sau modele, ci legende ale genului, spunând azi că acest gen de personalități nu vor mai fi în 20, 30 de ani de acum încolo. Actori, da- spune el, dar legende, nu.

Ei bine, privind aceste imagini, ca să fac legătura cu ceea ce am spus la început, eu simt tot tumultul din adâncul ființei lor. Voi nu?

sursă- CNN