Și uite așa au făcut… Au venit comuniștii în sate prin ‘49 și, timp de 10 ani și mai bine, au spart comunitățile, au eliminat rațiunea și motivația de a fi ale țăranilor luându-le pământul, animalele și sufletul făcându-i pe cei mai mulți să-și dorească să se mute „la oraș” momindu-i cu iluzia bunăstării.

Numai că la oraș nu au devenit cu adevărat „orășeni” și nici la țară când au revenit n-au mai fost cu adevărat „țărani.

Și așa au trecut anii și m-am născut eu, copil care a crescut la țară, într-un sat de pe dealurile subcarpatice unde am stat primii 7 ani din viață și mai apoi toate vacanțele de vară, fiindcă satul era la 12 km de Pitești.

Azi îi faci în 10 minute, acum 40 de ani se parcurgeau într-o oră și jumătate cu o „rată” obosită (un autobuz care făcea curse regulate).

În satul unde am copilărit frumos, de altfel, la nunți veneau și cântau Irina Loghin, Maria Ciobanu și încă vreo câteva artiste de genul acesta care au lansat folclorul nou, pentru că omul nou trebuia să aibă și o muzică nouă, nu-i așa?

Țăranii nu mai lucrau pământul lor, ci munceau în uzinele de la marginea orașului, iar pâinea o luau tot de acolo. La țară rămâneau puțini.

Așa cum se întâmplă și acum.

Visăm la o viață la țară, măcar în vacanțe, vorba lui Topîrceanu: „Locuința mea de vară/ E la țară…/Acolo era să mor/ De urât și de-ntristare/ Beat de soare/ Și pârlit îngrozitor!” George Topîrceanu are umor, dar are și dreptate.

„Era să mor de urât și de-ntristare” cum zicea el în glumă descriind inadaptarea unui orășean la ritmul sătesc, a devenit din păcate o expresie care pare că ar sta în spatele unori statistici sumbre: rata sinuciderilor este dublă la sat față de oraș: 60,98% față de 30,2% în mediul urban.

Nu m-am gândit niciodată că la țară oamenii se sinucid, e ca și cum m-aș fi gândit că tanti Vetuța, ori tanti Veroana, ori nenea Sandu din copilăria mea ar fi putut fi capabili de acest gest… Erau niște oameni munciți, care iubeau viața și de care îmi amintesc cu bucuria copilului ce mânca la ei în curte la masa mică și rotundă de lemn crăpat împreună cu ceilalți copii din vecini. Cum să îi asociez vreodată cu sinuciderea? Era exclus, gândul acesta nici nu exista în mințile noastre…

Oamenii se sinucid de tristețe, de singurătate, de disperare…

Și probabil că disperarea este și cea care le face pe minorele care rămân însărcinate la vârste la care alte fete se joacă (63,74% dintre ele sunt la sat, față de 32,26% care sunt  în mediu urban) să abandoneze în maternități noii născuți (rata abandonului este de 60,85% mame din rural, față de 39,15% din urban).

Fete care fac sex fără să se gîndească la urmări, fără să se protejeze sau, cum spunea o bună amică, fac sex „întâmplător”.

Sexul întâmplător are mari consecințe sufletești și fizice, pe care mulți nu și le mai asumă ulterior și care arată fragilitate emoțională sau relațională- nu o spun cu reproș sau cu vreo undă de judecată… Și, apropo de relații, rata căsătoriilor este de 5,3% la sat, față de 7,4 % în urban.

Date preluate din „România cu un singur chip” care este studiul național ce măsoară decalajele între mediul urban și mediul rural

Aceste statistici, realizate în perioada septembrie 2019- ianuarie 2020 de Lidl în colaborare cu Ambasada Sustenabiltății arată, de fapt, o stare de spirit, pe lângă cea materială, educațională sau financiară despre care au scris și colegele mele din #ACinceaPutere pe siteurile lor, vezi mai jos.

Discrepanțele dintre rural și urban nu sunt mici, nu mai vorbesc despre cele legate de sănătate, le puteți găsi aici.

Toate vin dintr-un trecut bolnav și dintr-un prezent plin de ignoranță și indiferență.

Viața la țară, în multe zone, a rămas fără suflet și mă întreb cine îl va putea readuce locurilor. Poate cei care se mută din urban în rural? Statistica spune că există mai mulți cei care pleacă din oraș către sat, decât cei care îl părăsesc (11% aleg satul și 7% migrează dinspre sat spre oraș). Probabil că vom asista la o repopulare – zic eu cu optimismul meu care tot speră, tot speră.

 Și eu m-aș întoarce oricând la țară, dar știu că, odată ajunsă acolo mă voi apuca cu mâinile de cap fiindcă dealurile sunt rase de copaci, pentru că șanțurile de scurgere ale apelor sunt pline de pământ, pentru că fiecare nouă casă are un alt stil, care mai de care mai kitsch, mai mare în mod inutil și mai consumatoare de resurse din puținul existent, oricum…

Iar dacă mi-ar intra în curte unul care vinde lemne și care mi-ar zice – cum i-a zis mamei mele cu un rânjet pe față- „doamnă, eu când intru în pădure, pădurea plânge”, probabil aș face gesturi de care azi nu mă cred capabilă…

Viața la țară are farmecul ei, e drept, un farmec pe care îl umflăm cu postări sămănătoriste pe social media, și care, de ce nu, or fi influențat niște oameni să aleagă ulița în locul bulevardului. Dar nu e de ajuns această alegere, ci este nevoie de mai mult: de implicare, de inteligență, de spirit civic, comunitar, de energie, de iubire față de loc, de dorință și voință. E nevoie de revigorare, de terapie intensivă, că tot folosim cuvintele acestea de câteva luni încoace.

Speranțe există!

Atâta vreme cât se fac studii, există interes și organizațiile non guvernamentale s-au activat pentru a stăvili valul de decalaje, există, da, speranțe.

Și ele se vor alimenta și întreține tot de noi, oamenii, de fiecare dintre noi.

Statisticile pe care le-am folosit și pe care le puteți consulta în detaliu aici, fiindcă ele sunt cu mult mai multe, sunt concluziile unui studiu, „România cu un singur chip” făcut de Lidl și Ambasada Sustenabilității. Rolul studiului este de a arăta unde este necesară contribuția accelerată pentru îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite la care România a aderat acum 5 ani, adoptând Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă.

Una dintre concluziile studiului  a fost eradicarea sărăciei, ceea ce a făcut ca Lidl să se alăture programului „România Solidară”, demarat de Ambasada Sustenabilității în România.

În consecință, Lidl organizează o campanie de donații la casele de marcat, până pe 31 decembrie 2020, pentru a susține unul dintre ONG-urile implicate în grupul de lucru România Solidară, World Vision România, care a propus o soluție eficientă pentru a diminua decalajele dintre mediul urban și cel rural: reamenajarea școlilor din zonele defavorizate.

Și asta pentru că sărăcia, sinuciderile, condițiile precare de trai își au cauza în lipsa condițiilor pentru educație și implicit a interesului copiilor pentru educație.

Foto Pixabay si arhiva personală

Articolele scrise de colegele mele pe această temă sunt în linkurile active din numele lor.

Subiectul este abordat și de Diana Cosmin, Mara Coman, Ana Bîtu și Noemi Meilman, adică #ACinceaPutere.